Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Florin Lixandru (PSD) acuză că i-au fost retrase atribuţiile printr-un ordin de ministru pentru că a criticat legile Educației.
„Pentru un delict de opinie, azi mi s-au retras atribuţiile. Perspectiva PSD asupra legilor Educaţiei este că sunt proiecte mult prea importante ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete! PSD va pune în discuţia coaliţiei stabilirea unui calendar extins de analiză publică şi adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind legile Educaţiei are termen trimestrul 3 al acestui an; în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci şi cele privind Legea Educaţiei, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024”, a scris Florin Lixandru miercuri, pe Facebook.
Potrivit acestuia, analiza pe care PSD a făcut-o până acum asupra proiectelor de lege „concepute de ministerul Educaţiei a evidenţiat necesitatea corectării câtorva chestiuni cheie, definitorii pentru viitorul copiilor”.
El a enumerat patru obiective pe care legile educației ar trebui să le urmărească:
-Acces neîngrădit la educație pentru toți copiii;
-Combaterea abandonului școlar;
-Importanța pregătirii viitoarei forțe de muncă, respectiv calificarea în funcție de cerințele pieței muncii
-Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc.
Lixandru afirmă că, în ceea ce priveşte admiterea în liceu, PSD nu va accepta o formulă „care restrânge drastic” accesul copiilor la educaţie de calitate. În opinia sa, este „cel puţin discutabil” dacă liceele pot avea dreptul să-şi organizeze propriile admiteri, pentru că „ar creşte riscul practicii neloiale” a meditaţiilor şi al „corupţiei”.
Totodată, susţine Florin Lixandru cu privire la probele de bacalaureat, PSD „priveşte cu multă rezervă” înmulţirea probelor de examen, aşa cum e propusă în proiect.
„Eliminarea specializării învăţător/învăţătoare din cadrul liceelor pedagogice şi modificarea formării învăţătorilor; nu e o soluţie, mai ales în condiţiile lipsei acute de profesori dedicaţi. Învăţământul special, care, după opinia noastră, ar trebui să ţină cont inclusiv de realitatea bazei materiale şcolare. Nu în ultimul rând, Legea Educaţiei trebuie să cuprindă şi prevederi în ceea ce-i priveşte pe copii din diaspora. Dacă tot vrem să se întoarcă românii acasă, trebuie să găsim soluţiile corecte pentru integrarea copiilor născuţi şi crescuţi în diaspora”, mai arată Lixandru.
El afirmă că au fost multe modificări ale Legii Educaţiei, „fără efectul scontat”.
„Doar în ultimii 11 ani, Legea Educaţiei a suferit 112 modificări. PSD insistă ca de această dată să fie o dezbatere temeinică! România poate aloca anul 2023 pentru a analiza cu întreaga societate (factorii interesaţi din educaţie, sindicate, dar şi cu părinţii şi asociaţiile de elevi) pachetul legilor educaţiei şi apoi pentru a le dezbate şi adopta în Parlament până la trimiterea cererii de plată 5, adică până cel târziu în martie 2024”, mai arată secretarul de stat.
Ciolacu: Credeam că e uitat fenomenul
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat, după ce ministrul Educației, Ligia Deca, i-a retras atribuțiile secretarului de stat al PSD pe Educație. ”Vom vedea explicaţiile doamnei ministru. Cum e normal, o să explice în interior”, a transmis Ciolacu.
”Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că domnul Lixandru a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ( legile Educaţiei-n.r.) ne aflăm în faţa unui fenomen, părerea mea, eu credeam că e uitat, arată a ceva, eu am trăit înainte de ’89 şi am trăit cam ce vârstă aveţi dumneavoastră”, a mai spus Ciolacu.
Întrebat dacă este o premieră, Ciolacu a spus că ”s-au mai întâmplat modificări de atribuţii, dar nu într-un astfel de context”.
Adina Silav