1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:15
No menu items!

Lidl, amendat cu 350.000 de lei de ANPC pentru produse expirate

spot_img

Mai multe magazine ale lanțului retailerului Lidl Discount SRL din țară au fost amendate cu peste 350.000 în urma controalelor făcute de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Printre neregulile constatate se numără găsirea unor produse expirate

Controalele au fost făcute în urma sesizărilor primite de la clienți, precizează ANPC într-un comunicat.

De asemenea, s-au dispus ca măsuri, încetare a practicilor comerciale incorecte, retragerea de la comercializare a produselor alimentare neconforme, oprirea temporară a prestării serviciului pentru anumite zone din magazine, în general, cele care conțineau vitrine de refrigerare sau de congelare, propuneri de suspendare a activității pentru o perioadă de până la 6 luni, a unui magazin din județul Ilfov.

Utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate sau într-o fază avansată de deteriorare, comercializarea unor produse cu termen de valabilitate depășit, comercializarea unor legume-fructe cu modificări din punct de vedere organoleptic, prezența unui strat gros de gheață pe lăzile frigorifice, prezența unor insecte congelate în vitrinele frigorifice, a unor resturi alimentare, praf sau lichide provenite de la defecțiuni de funcționare, neconcordanța prețurilor de la raft cu cele de la casa de marcat, nerespectarea regulilor privind promoțiile, sunt unele dintre neregulile constatate de ANPC.

De asemenea, s-au constatat și deficiențe privind modul de preparare a produselor de patiserie-brutărie, utilizarea unor agregate de coacere neigienizate, deficiențe frecvente de etichetare și informare a consumatorilor.

”Mă surprinde să continui să văd astfel de imagini, în marile magazine.

Este intolerabil să găsești insecte congelate într-o vitrină depre care reprezentantul operatorului economic spune ca sunt igienizate la fiecare două zile.

Tocmai am intrat în luna sărbătorilor de iarnă și îi anunț pe toți operatorii economici că vom intensifica și mai mult controalele, în mod deosebit în zona alimentară”, a declarat Mihai Culeafă, președintele ANPC.