2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:59
No menu items!

Liderul galeriei steliste Gheorghe Mustaţă, trimis în judecată pentru tentativă de omor

spot_img

Gheorghe Mistață, reținut de mascați

Liderul galeriei echipei Steaua, Gheorghe Mustaţă, şi doi nepoţi ai acestuia au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor, după ce ar fi înjunghiat un bărbat, în luna mai a acestui an. 

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti i-au trimis în judecată, marţi, în stare de arest preventiv, pe Gheorghe Mustaţă, pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a infracţiunilor de tentativă la omor, pe Doru Gabriel Mustaţă, pentru tentativă la omor şi pe Ştefan Cristian Mustaţă, pentru complicitate la tentativă la omor, toţi trei fiind acuzaţi şi de violare de domiciliu.

În acelaşi dosar, vor fi judecaţi în libertate Marian Florin Buboia, zis „Calu”, pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a infracţiunii de violare de domiciliu, Andrei Tiberius Dumitru, zis „Toncilă”, şi Marian Daniel Covaci, zis „Ospătaru”, pentru aceeaşi faptă, au arătat miercuri, într-un comunicat de presă, oficiali ai Parchetului Tribunalului București.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în noaptea de 29 spre 30 mai, în jurul orei 02.45, cei şase inculpaţi au intrat într-un imobil din Sectorul 4 al Capitalei, unde, folosind obiecte contondente şi arme albe, i-au agresat pe locatari.

„În această împrejurare, inculpaţii Mustaţă Gheorghe şi Mustaţă Doru Gabriel, cu sprijinul inculpatului Mustaţă Ştefan Cristian, au înjunghiat-o pe partea vătămată M.G., în vârstă de 30 de ani, provocându-i multiple leziuni în zona toracică”, au notat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

R.D.