1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:13
No menu items!

Liderii PNL, PSD și UDMR discută, la Palatul Parlamentului, despre formarea viitorului guvern

spot_img

Liderii PNL, PSD și UDMR discută, marți, începând cu ora 13, la Palatul Parlamentului, despre formarea viitorului guvern. Florin Cîțu a declarat înainte de începerea negocierilor că azi se va discuta despre programul de guvernare.

Și Marcel Ciolacu a declarat că reprezentanții PSD și PNL se vor întâlni, marți, pentru uniformizarea programului de guvernare.

„Se va face echipa care să înceapă să uniformizeze cele două programe de guvernare ale PNL și PSD, dar va fi o întâlnire și cu UDMR și minoritățile”.

În ceea ce privește împărțirea ministerelor, președintele PSD a atras atenția că trebuie respectate procentele parlamentare. Ciolacu a adăugat că din partea PSD, miniștrii cabinetului nou vor fi dintre numele grele din partid.

Delegațiile care au intrat la negocieri sunt:

  • PSD: Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Mihai Weber și Vasile Dîncu.
  • PNL: Florin Cîțu, Gheorghe Flutur, Dan Vîlceanu, Iulian Dumitrescu, Rareș Bogdan și Lucian Bode.
  • UDMR: Kelemen Hunor, Csoma Botond, Cseke Attila, Tanczos Barna.

Întrebat dacă UDMR va păstra ministerul Dezvoltării, vizat și de PSD, Kelemen Hunor a răspuns puțin ironic, „Da”.

Potrivit unor surse politice, negocierile vor dura aproximativ două săptămâni, astfel că abia în jurul datei de 1 decembrie noul guvern ar putea fi învestit.

Marilena Nedelcu