Dan Motreanu, Alina Gorghiu, Alexandru Muraru, Raluca Turcan, Siegfried Mureșan și alți lideri PNL au postat pe Facebook mai multe mesaje drept ripostă la atacurile liderilor PSD din timpul congresului. Mesajele includ atacuri de la „Tupeu de mafiot obraznic” la „palmaresul negru” al PSD în justiție și „Ion Iliescu a fost și va fi pentru cel puțin un deceniu de acum incolo ultimul presedinte pesedist al României” dar în același timp unele postări includ doar realizările PNL, precum inaugurarea unor proiecte de infrastructură.
Dan Motreanu:
Marcel Ciolacu se vrea președinte, dar nu are curajul să se delimiteze de Ion Iliescu. Acesta era mesajul prin care Marcel Ciolacu putea să le arate românilor că PSD s-a schimbat. De fapt, Ion Iliescu rămane patronul spiritual si politic al PSD. A fost singurul președinte al României dat de PSD și un șef de stat nociv pentru România. A fost și singurul președinte implicat în evenimente care au dus la moartea unor oameni, precum mineriada din iunie 1990. De la Iliescu, pesediștii nu au mai dat niciun președinte al României pentru că românii i-au oprit în turul doi. Românii stiu ce le poate pielea pesedistilor, deși aceștia se pretind și astăzi, ca și atunci, preocupați de viața cetățenilor. Românii nu vor un președinte din partea unui partid-stat ca PSD , ai cărui reprezentanți s-au dovedit, în repetate randuri, aroganți, vicleni , mincinoși și cu apucături comuniste, dorind să aibă puterea totală. Dorința lor de a controla țara o să fie respinsa de romani si in 2024. De aceea, PSD nu a mai castigat alegerile prezidentiale de 24 de ani. Ion Iliescu a fost și va fi pentru cel puțin un deceniu de acum incolo ultimul presedinte pesedist al României. Năstase, Geoană, Ponta și Dăncilă nu au putut sări peste umbra lui Iliescu la prezidențiale. Nici Ciolacu nu o va putea face. PSD ramane un partid adversar al democratiei, fapt dovedit de numeroase abuzuri, de la mineriade, la ordonața 13 sau reprimarea manifestației din 10 august.
Alexandru Muraru:
Modelul lui Alfred Simonis este Candidatul Pâș-Pâș pentru care politică externă și cea economică a României sunt prea sofisticate.
Simonis, după ce a venit în genunchi la PNL să ceară susținere, a devenit acum mare lider. Tupeu de mafiot obraznic. Atacurile lui Simonis și Grindeanu la PNL denotă obrăznicie, cinism și arată clar planul PSD de apropiere de AUR. Este cât se poate de relevant că liderii PSD s-au ferit să vorbească despre ei și e clar că îi protejează. De ce îi protejează, acest lucru se va releva curând.
Ce nu știe Simonis e că Marcel Ciolacu tocmai se lansează pe toboganul politicii interne și îl va însoți și el pe de tânăr pe acest tobogan. Trebuie să recunoaștem că le-a ieșit domnilor Grindeanu și Tudose, care știu foarte bine că Marcel Ciolacu nu poate câștiga alegerile prezidențiale. Ei vor fi cei care vor prelua partidul și vor negocia orice cu oricine – mai ales cu AUR- funcții în Guvern și multe alte roluri în administrație. Asta e doar în mintea lor. Pentru că o dreaptă unită îi va lăsa încă o dată în Opoziție.
Cu o inteligență „peste medie” Marcel Ciolacu a avut mult, a vrut să ia tot și se va alege cu nimic. Așa că va face pâș-pâș înafara politicii mari după alegerile prezidențiale împreună cu noua sa echipă care se alege azi.
Alina Gorghiu:
Congresul PSD – un spectacol rudimentar împotriva PNL.
Au evitat temele importante pentru viitor, fie ele de politică externă, economie, fiscalitate sau protecție socială. Ca să nu mai zic că tema “stat de drept și justiție” nu a existat.
Elefantul de la congres a fost raportarea PSD la justiție, un domeniu în care palmaresul negru al PSD este știut nu doar în țară, ci a depășit de mult timp granițele.
Realitatea este că un Președinte de dreapta va fi mereu factorul de stabilitate pentru justiție, va bloca mereu derapajele PSD, iar până acum a oferit șansa reformelor care au dus la ridicarea MCV și la rapoartele europene pozitive privind situația statului de drept.
A fost esențial ca, în toți anii de la aderarea României la UE, Președintele României să nu fie de la PSD.
Liberalii nu sunt pe placul PSD pentru că sunt singurul rival pe măsură și au fost de ani de zile partidul care a ținut linia pro stat de drept, drepturi și libertăți, neintervenție în justiție.
De aceea, pentru România și pentru decența statului de drept este foarte important ca și viitorul Președinte să fie de la PNL.
Raluca Turcan:
Premierul Ciolacu și toată conducerea PSD au atacat astăzi doar PNL. Într-un guvern PSD-PNL de trei ani de zile!
Ce fel de președinte vor românii? Unul care transformă în ținte oamenii împreună cu care ia deciziile de trei ani de zile? În niciun caz.
Românii vor un președinte care poate duce o competiție fără dezbinare și manipulare.
Ce rost are deformarea masivă a realității petrecută astăzi la congresul PSD?
Au tot repetat că doar PSD a crescut pensiile. Priviți următorul tabel și vedeți care este adevărul. Qed
Tănase Stamule:
Când aud discursul lui Grindeanu, cărătorul de genți electorale al PSD și faimoasa slugă a lui Liviu Dragnea, transformat în portavocea primului covrigar al țării, îmi dau seama că Dumnezeu a făcut o minune și a dat glas unor nevertebrate din regnul animal.
Siegfried Mureșan:
PSD = PSD
PSD-ul nu s-a schimbat niciodată, PSD-ul nu se va schimba niciodată.
Congresul de astăzi mi-a adus aminte de PSD-ul lui Adrian Năstase din 2004 și de PSD-ul lui Victor Ponta din 2014.
Una dintre metodele lor a fost mereu a pretinde ceea ce nu sunt.
Să spună una, să facă alta.
Să spună una într-un loc și pe dos în alt loc.
Să spună una în Parlamentul României și alta în Parlamentul European.
În Parlamentul European votează împotriva fermierilor români, în România pretind că apără fermierii.
În Parlamentul European susțin tranziția spre economia verde, în România vorbesc împotriva ei.
În Parlamentul European vorbesc despre disciplină fiscală, în România fac risipă pe bani publici.
Nu am avut și nu voi avea niciodată încredere în oameni care spun două lucruri diferite în două locuri diferite.
Gigel Știrbu:
Asta e imaginea cea mai expresivă de la congresul PSD!
Un cetățean care nu poate să explice cum și-a definitivat studiile, flancat de alt individ care a transformat stuful din Delta Dunării în pășune, luând milioane de euro din fondurile europene, și altul care a scos în stradă sute de mii de oameni când a încercat să-și salveze colegii de pușcărie prin OUG 13!
De ce le este frică nu vor scăpa: PNL va da următorul Președinte al României!
Ionuț Stroe:
Să-ți începi campania electorală fix cu atacuri la PNL, la partenerul de guvernare, ca și cum asta e problema centrală a României – dă dovadă de slăbiciune și aș zice de lipsă de imaginație. Și probabil e și multă frică, pentru că pesediștii știu bine că PNL va uni dreapta în jurul lui și va câștiga în turul 2.
Este cam prea mult vitriol și aroganță în atacurile PSD. Dau iar senzația că vor să-și facă de cap singuri în România, iar asta i-a costat și îi va costa din nou.
Văd că au aceeași tendință să repete șabloane din trecutul lor pe care nu reușesc să le repare. Atacurile, nervozitatea în fața frustrării și agresivitatea sunt comportamente deprinse din relațiile si experiențele din trecut pe care n-au reușit să le depășească.
Să știți că românii, dincolo de aceste vorbe, văd același PSD care nu s-a reformat sau nu vrea să se reformeze. Nu e un sfat, dar pe cei de la PSD, care conduc guvernarea, ar trebui să îi preocupe ce se întâmplă prin țară și să nu le mai pară atât de „sofisticate” niște politici economice elementare.
Premierul Ciolacu are prea multe crize pe cap, în spitale sau în sistemul de pensii – unde chiar miniștrii săi, ai PSD, au de dat răspunsuri – ca să mai creeze și genul acesta de scandaluri politice. Și să nu creadă cineva din PSD că, atacând PNL, o să uite oamenii de probleme.
În final, îmi exprim și mirarea. Mă așteptam ca PSD să atace radicalismul, extremele și excesele de tipul AUR, să arate că are niște linii roșii pe care nu le va trece niciodată – dar n-a vorbit despre ele nici un lider PSD, nici măcar premierul Ciolacu. E curios, surprinzător și chiar mă pune pe gânduri … dacă acolo nu este vorba de o susținere reciprocă invizibilă.
Nicoleta Pauliuc:
Festival de ipocrizie fără margini la Congresul PSD
Premierul Marcel Ciolacu, pe care îl consideram a fi un om decent, susține că noi, liberalii, suntem “oameni fără suflet și fără Dumnezeu”. Mă gândesc că e cam uituc:
– Românii au pierdut total încrederea în sistemul spitalicesc din cauza lui Rafila după scandalul de la Sfântul Pantelimon.
– Nici până acum nu sunt gata toate normele și măsurile din Planul Național pentru Prevenirea și Combaterea Cancerului.
– Mii de români își câștigă dreptul la viață și acces la tratamente dând în judecată ministerul sănătății
– Guvernul Ciolacu a introdus celebra taxă de 10% pe boală.
– Recalcularea pensiilor de către Ministerul Muncii umilește aproape 800.000 de români care au lucrat în condiții grele.
Ca dovadă că ei sunt fără suflet și fără Dumnezeu.
Dacă PSD își imaginează că, pornind un război total împotriva PNL, va avea câștig de cauză, atunci n-au învățat nimic din istoria politică post-decembristă. Poate doar i-a luat valul, dar mi-e teamă că “lupul își schimbă părul, dar nu și năravul”. Aroganța care îi apucă în astfel de momente se va întoarce împotriva lor.
D.Constantin