1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:35
No menu items!

Liderii coaliției s-au înțeles, în sfârșit, pe numirea prefecților. PSD a obținut Bucureștiul

spot_img

Liderii celor trei partide aflate la guvernare au stabilit, miercuri, după ședința coaliției, algoritmul numirii prefecților în teritoriu. Astfel, acolo unde există președinte al Consiliului Judeţean de la un partid, va şi prefect de la acelaşi partid. PSD a obținut Prefectura Capitalei, unde va fi numit, potrivit unor surse politice, Alexandru Hazem Kansou, actualul secretar general al PSD București.

Algoritmul a fost susținut de PNL, iar PSD ar fi vrut invers, dacă președintele CJ era de la un partid, prefectul să fie de la celălalt partid.

Dacă PSD a cedat până la urmă propunerii PNL, s-a ales, în schimb, cu Prefectura Capitalei, unde PNL a numit-o, de puțin timp, pe Georgiana Văcaru.

Florin Cîțu a declarat, după ședința coaliției, că vor exista și excepții de la regula stabilită, dar toate vor fi discutate mai întâi, apoi vor fi anunțate.

„Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. (…) Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie – secretar de stat şi aşa mai departe”, a declarat președintele PNL.

Potrivit surselor Adevărul, exceptate vor fi organizaţiile care au dat câte un ministru în Guvernul Ciucă. De exemplu, organizaţii ca Suceava, Alba sau Prahova ar fi excluse de la împărţirea acestor funcţii.

M. Nedelcu