3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:38
No menu items!

Lider USR PLUS, primele critici la adresa lui Dan Vîlceanu, ministrul liberal al Finanțelor, care nu știe cât e salariul minim

spot_img

Deputatul USR PLUS Cristina Prună a declarat, marţi, la puțin timp după apariția informațiilor din prima conferință de presă a lui Dan Vîlceanu, că îşi doreşte ca ministrul Finanţelor să fie cât mai repede la curent cu realitatea economică a României, dar şi cu programul de guvernare al guvernului din care face parte.

Reacția vine după ce noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, nu a știu cât este salariul minim net, spunând că este de circa 1.600 lei, iar cel brut este de 2.380 lei. Or, angajații primesc un salariu minim net de 1.386 lei.

„Îmi doresc ca noul ministru al Finanţelor Publice să ajungă să fie cât mai rapid la curent cu realitatea economică a României, ca şi cu programul de guvernare al Cabinetului din care face parte. Nivelul scăzut al salariului minim net din România reprezintă o problemă pe care ar trebui nu doar să o cunoască, ci care să îl şi preocupe. România este pe ruşinosul loc 1 în Europa la impozitarea muncii pe salariul minim, ca şi la sărăcia în muncă. Adică oameni care muncesc 8 ore/zi în fiecare lună şi la final nu îşi pot plăti facturile. Introducerea Zero Taxe pe salariul minim va răspunde nu unui „moft” al USR PLUS, ci unei realităţi dureroase, care nu mai trebuie să fie perpetuată”, a scris Cristina Prună, pe Facebook.

Potrivit deputatului USR PLUS, ministrul de Finanțe și Guvernul di care fac parte și colegii ei, ar trebui să implementeze măsurile din programul de guvernare, cum ar fi anularea taxării „aberante” a salariului minim.

„Din acest motiv, introducerea de anul viitor a măsurii Zero Taxe pe salariul minim într-un domeniu, care urmează să fie stabilit, a fost asumată nu doar de USR PLUS, dar şi de întreaga Coaliţie de guvernare. Da, cu ce are dreptate domnul ministru, este că ne dorim într-adevăr ca măsura să fie extinsă ulterior la nivelul întregii economii. Taxarea aberantă a salariului minim trebuie să dispară”, a adăugat Cristina Prună.