-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:25
No menu items!

Lider PNL din Timișoara: Am obosit de Iohannis. Urăsc trădătorii

spot_img

Fostul consilier personal al ex-primarului Timișoarei, Nicolae Robu, a postat pe Facebook un mesaj acid la adrea partidului și al lui Klaus Iohannis. 

Directorul Pieţe SA din cadrul Primăriei Timişoara, Ionuţ Nasleu, membru al PNL Timiş, fost consilier personal al lui Nicolae Robu și fost ofițer SRI, s-a dezlănţuit pe Facebook, după ce Tribunalul a validat mandatul de primar al lui Dominic Fritz.  

„Am obosit de Iohannis, urăsc trădătorii, importatorii de spioni. Îmi este dor de traci. Ne-am falsificat i manualele de istorie, în cărţi i-am bătut pe toţi! Real, i-am trădat pe toţi şi am plătit tribut. Vrem şomeri, îi avem şi pe ăia. I-aţi votat, voi ăia frustraţi din spatele calculatorului, pe care noi băieţii îi mai paletam. Ei erau doar masă de manevră… Iohanis, Orban etc, ca şi acum.  

De ce toţi candidaţii şi aşa zis învingători au nume de evrei? Păcat că în SRI există Diviziunea A, apărarea Constituţiei…Unde sunteţi colegii mei, să apărăm Constituţia. Unde sunt Bănăţenii demni? Au ajuns să ne conducă homosexualii? Vă place? Ar trebui să se desfiinţeze SRI! Au învins serviciile secrete externe… 

Râde ţara de noi. Am cedat Timişoara unor personaje virulente, pe care obişnuiam să îi batem în şcoală şi cărora le furam mâncarea, lucru normal înainte de 89…Şi-au inventat o identitate virtuală, după monitor, nişte papagali frustraţi, iubitori de LGBT. 

Timişorenii sunt independenţi, adică nu au coloană. Dacă Fritz le ridică un deget, ei râd…izolaţii de ieri sunt USR-iştii de azi, papagali în fapt, ascunşi după tastatură. Încă o dată zic, nu sunteţi născuţi să conduceţi. Geppetto sunt serviciile, Pinochio e Fritz şi voi ceilalţi, care aţi coborât din ceruri, de fapt nişte papagali, negativişti, care eraţi de râsul străzii şi v-aţi trezit cu oarece putere, tot papagali frustraţi rămâneţi”, a scris Nasleu.  

Reacţia PNL Timiş

Alin Nica, preşedintele interimar al PNL Timiş, a anunţat că liberalii se delimitează de declaraţiile lui Ionuţ Nasleu şi dezaprobă atât limbajul, cât şi ideile vehiculate de acesta. Mai mult, PNL Timiş va începe demersurile de excludere din partid a fostului consilier al lui Nicolae Robu.

„PNL Timiş se delimitează de declaraţiile domnului Ionuţ Nasleu şi dezaprobă total atât limbajul, cât şi ideile vehiculate de acesta. În calitate de om şi preşedinte al PNL Timiş consider inacceptabilă ieşirea nervoasă a domnului Ionuţ Nasleu în spaţiul public online, motiv pentru care voi da curs propunerii colegilor liberali de a analiza conduita domnului Nasleu în prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PNL Timiş. 

În conformitate cu statutul PNL, pentru astfel de declaraţii se prevede excluderea acestuia din partid, demersuri pe care le vom începe. Astfel de comportamente nu fac  cinste nimănui. Pe viitor ne dorim şi ne vom asigura ca imaginea şi calitatea de liberal timişean să nu mai fie asociate cu asemenea conţinut şi vocabular.

Misiunea de curăţare morală a partidului de astfel de persoane este una dintre priorităţile asumate de noua conducere a PNL Timiş, care este hotărâtă să acţioneze şi în cazul altor persoane care desconsideră valorile şi principiile fundamentale ale Partidului Naţional Liberal“, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PNL Timiş.

Un timişorean l-a reclamat deja pe Nasleu la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din România., iar la scurt timp postarea de pe Facebook a devenit indisponibilă.

Ionuţ Nasleu este un personaj controversat în Timişoara afişându-se la mai multe chefuri cu interlopi celebri din Timişoara. 

Înainte de a ocupa funcţia de director al Societăţii de Pieţe, Nasleu a fost ofiţer SRI, director al RATT, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), senator şi consilier al primarului Nicolae Robu.