-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:32
No menu items!

Lider liberal: Fuziunea cu PDL, după prezidențiale

spot_img

Deputatul Ludovic Orban nu înțelege graba fostului democrat-liberal, Sorin Frunzăverde

PNL_PDL

Deputatul PNL Ludovic Orban susține că fuziunea cu PDL se poate realiza abia după alegerile prezidenţiale şi numai în condițiile în care numele liberalilor nu va dispărea.

Deputatul PNL se arată intrigat de graba colegului Sorin Frunzăverde, fost democrat-liberal, de a face fuziunea cu PDL.

Sunt convins că, în timp, relaţiile se vor armoniza numai că, spre deosebire de unii care sunt mai grăbiţi, cum e colegul meu Sorin Frunzăverde – mai noul meu coleg care a plecat din PDL şi acum vrea să facă repede, repede fuziunea cu PDL, nu înţeleg de ce – eu consider că lucrurile trebuie să fie lăsate să curgă normal. Nu poţi, după şapte ani de zile, în care la nivelul fiecărei localităţi PNL a fost într-o competiţie cu PDL – de multe ori au fost extrem de contondente aceste competiţii electorale – , s-au acumulat ranchiuni, tensiuni, nu poţi să spui aşa peste noapte că „de mâine, băieţi, sunteţi împreună”. E necesar un proces de reacomodare. Trebuie să găseşti explicaţii, fiecare să-l ierte pe celălalt pentru relele care s-au făcut, încetul cu încetul să-şi dea seama că împărtăşesc nişte obiective comune. Lucrul acesta ar trebui să se producă cât mai natural posibil

Ludovic Orban
deputat PNL

Întrebat dacă fuziunea se poate face înainte de alegerile prezidenţiale, el a răspuns negativ, deoarece PNL va avea un congres la care se va alege o nouă conducere „care trebuie să se dezmeticească”. „Noi, ca să avansăm un nou congres, ne trebuie minim 30 de zile. După ce faci congresul în care stabileşti mecanismul de fuziune, trebuie să faci un nou congres comun. După aceea trebuie depuse actele la Tribunal. Dacă ne contestă cineva, stăm trei luni de zile, trec alegerile prezidenţiale peste noi şi nu apucăm să ne înregistrăm formaţiunea politică”, a afirmat Orban.

Valeriu Motoc