6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:00
No menu items!

Licitații adjudecate la preț de dumping la CFR SA

spot_img

Un contract ce valora peste 10 milioane de euro a fost atribuit la 4,8 milioane euro

cale_ferata

Asocierea Aecom-Getinsa Ingenieria-Baicons Impex-Konsent a câstigat, la un preț de aproximativ 55% mai mic față de cel estimat, contractul de supervizare de lucrări aferente reabilitării unui tronon de cale ferată între Brașov-Simeria, pentru circulația trenurilor cu o viteză de 160 km/h.

Lucrările de reabilitare a căii ferate, în valoare de peste 450 milioane de euro, vor fi supervizate de inginerii celor patru firme cu nici 5 milioane de euro. Konsent SA a fost deținută până de curând de Irina Stratan, soția lui Dan Stratan, unul dintre cei mai deștepți băieți din jurul Ministerului Transporturilor.

Compania CFR SA a finalizat licitația pentru consultanță în vederea execuției lucrărilor de reabilitare a tronsonului de cale ferată Coșlariu-Simeria, componentă a Coridorului Pan European IV pentru a asigura circulația trenurilor cu o viteză de 160 km/h. Chiar dacă oficialii CFR SA au estimat că supervizarea lucrărilor de reabilitare a tronsonului de cale ferată Coșlariu-Simeria costă aproximativ 47 milioane de lei, contractul a fost adjudecat la puțin peste 4,8 milioane de euro, respectiv la mai puțin de jumătate din sumă. Proiectul este finanțat prin POS-T 2007-2013.

Consultanța în domeniul managementului execuției și pentru verificarea execuției lucrărilor de construcții și instalații, aferentă obiectivului de Reabilitare a liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Pan European IV pentru a asigura circulația trenurilor cu o viteză de 160 km/h”, tronsonul Coșlariu-Simeria, va costa 21,1 milioane de lei. (…). Consultanța include servicii de supervizare a două contracte de lucrări aferente loturilor (Coșlariu-Vințu de Jos și Vințu de Jos-Simeria) ce vor acoperi lucrări civile în stații, terasamente, poduri, podețe, tuneluri și telecomunicații feroviare și contractului pentru lotul de lucrări de execuție instalații semnalizare-Centru de Control Operațional Simeria

Anunț de licitație

Specialiști din industria feroviară ne-au explicat că asocierea a oferit un preț de dumping pentru lucrări de aproape 500 milioane de euro. Inginerii vor superviza lucrările din birou. Dacă nu se majorează contractul banii ajung doar pentru benzină. Un inginer este plătit cu aproximativ 100 de lei/zi pentru supervizarea lucrărilor, plus decontarea benzinei și altor cheltuieli”, ne-au explicat specialiștii din domeniul feroviar.

Ștefan Etveș