Licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă va porni de la un preţ de 798,05 milioane lei, a anunțat vineri Ministerul Transporturilor.
Anunțul de privatizare prevede că oferta este valabilă 180 de zile de la data publicării, cu posibilitatea de a fi prelungită. Plata ar urma să fie efectuată într-o singură tranşă, prin transfer bancar la data finalizării tranzacţiei. Dosarul de prezentare a companiei va putea fi achiziţionat începând cu 9 aprilie, pentru 10.000 de euro.
Ministerul impune printre criteriile de precalificare ”experienţa relevantă în domeniul transportului de marfă şi capabilităţi operaţionale” şi ”capabilităţi financiare care să demonstreze posibilitatea preluării şi dezvoltării afacerii”. Astfel, ofertanții trebuie să demonstreze că au avut un venit mediu anual de minimum 100 milioane de euro rezultat din activități de transport de marfă în ultimii trei ani financiari.
Într-un discurs ținut marți la o reuniune a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane, Tonny Lybek, șeful biroului din București al FMI, a declarat că pentru a-și atinge potențialul maxim de creștere a PIB, România ar trebui să eficientizeze companiile de stat, să aibă o bună prioritizare a investițiilor, să continue reforma în sănătate și să îmbunătățească gradul de colectare fiscală.
Lybek a afirmat că, în principiu, privatizarea nu este o condiție expresă a FMI, atâta timp cât la societățile deținute de stat sunt oprite pierderile.
”Trebuie să ne uităm la toate instumentele disponibile pentru problemele societăților de stat. Ceea s-a agreat în cazul CFR Marfă a fost că privatizarea trebuie făcută, prin vânzarea unui pachet majoritar. Acesta este un mod de a rezolva ineficiența. CFR Marfă a fost profitabilă până anul trecut, când a început să acumuleze pierderi. Există îngijorări că dacă aceste provocări nu vor fi rezolvate corect, vom avea o situație pe care am văzut-o la alte societăți și, în final, vom vedea o lichidare”, a spus Lybek.
În negocierile cu principalul finanțator internațional, România s-a angajat să reformeze marile companii de stat prin privatizarea totală, prin vânzarea unui pachet minoritar pe bursă sau prin numirea unui management privat.
”Sunt companii diferite cu probleme diferite și, astfel, avem un set de instrumente pe care l-am agreat cu autoritățile. Vreau să subliniez că programele economice nu sunt ale FMI, Comisiei Europene sau Băncii Mondiale, ci ale României. Dar trebuie să ne asigurăm, atunci când ne întoarcem în țările noastre că suntem convingători când spunem că lucrurile se mișcă, că se obține eficiență și că există stabilitate și creștere”, a mai spus Lybek.
Vlad Bârleanu