-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:30
No menu items!

Liberalii se tem de interimatul lui Victor Ponta la Justiție

spot_img

Victor Ponta Sursa ZileiMona Pivniceru ar putea rămâne ministru al justiției până la începutul lunii iunie când ar trebui să ocupe de facto postul de judecător la Curtea Constituțională. Cel puțin asta  își doresc liberalii pentru a bloca  orice numire a unor șefi în fruntea Parchetului General și a DNA fără consimțământul lor de către  un  Victor Ponta interimar la justiție, susțin surse liberale.

Liberalii nu au încă în pălărie un tehnocrat mai bun decât actualul secretar de stat Ovidiu Puțura , iar  liderul Crin Antonescu nu se grăbește  să vină cu un alt nume  deși astăzi premierul a anunțat că va discuta  cu el problema  numirii unui nou ministru  după ce  Pivniceru va trece cu bine audierea la comisia  juridică a Senatului și de votul  în plenul acestui for legislativ  pentru desemnarea sa ca judecător la CCR.

Conform surselor citate, liberalii  nu vor să-l vadă pe Ponta interimar la justiție deoarece se tem că acesta  ar putea  să-și asume  noile numiri la Parchetul General și peste DNA în înțelegere cu șeful statului, Traian Băsescu.  Cu un pact de coabitare deja semnat  cu președintele, Ponta a alimentat temerile liberale opunându-se ideii  formulate de ministrul Radu Stroe de demarare a  unei noi tentative de suspendare a șefului statului după  declarațiile lui Traian  Băsescu referitoare la ultima Convenție  Națională a PDL.

Recent, în cadrul unui interviu televizat, Băsescu a pus  paie pe foc, arătându-se mulțumit  de  perspectiva ca Mona Pivniceru să fie votată de Senat pentru a deveni membru al Curţii Constituţionale. „Aş mulţumi lui Dumnezeu să se întâmple asta, ar însemna ca premierul să-şi asume asta (propunerile de procurori-şefi, n.r.) ca interimar”, spunea, săptămâna trecută, șeful statului. Băsescu a plusat arătându-se  convins că Ponta, ca procuror, înţelege ce înseamnă ca Parchetul General şi DNA să nu aibă propuneri pentru procurori-şefi.

Ponta a declarat că portofoliul Justiţiei rămâne la PNL şi că astăzi va discuta cu liderul PNL Crin Antonescu despre viitorul ministru, în situaţia în care Mona Pivniceru va fi votată de Parlament ca judecător la Curtea Constituţională. Întrebat dacă Pivniceru îşi va depune mandatul de ministru după ce va fi votată de Parlament, Ponta a spus că va discuta acest lucru cu Pivniceru.

Că la ora actuală în USL există un diferend cu privire la cine și când ar trebui să o urmeze pe Pivniceru la Justiție, o dovedesc și ultimele declarații enunțate de cei doi co-președinți ai  alianței.  Dacă Ponta   pare a îmbrățișa ideea interimatului său la acest minister,  afirmând că, „dacă va fi votată judecător la Curte, sigur că doamna Pivniceru va pleca din Guvern”, Antonescu susține  că ministrul Mona Pivniceru este susţinută la Ministerul Justiţiei până i se va încheia mandatul,  inclusiv  dacă va deveni „o formulă” şi pentru Curtea Constituţională.

Raționamentul liberalilor pornește de la faptul că, deși  Pivniceru va fi votată  azi de plenul  Senatului ca judecător la Curtea Constituțională din partea Parlamentului, ea nu va intra de fapt în pâine decât din data de 8 iunie anul curent,  zi când  va expira mandatul lui Ion Predescu,  judecătorul pe care-l va înlocui la  Curte. Până atunci, Pivniceru va fi doar de  iure, nu și de facto judecător al CCR, ceea ce  înseamnă că până la respectiva dată, noua calitate nu o face incompatibilă cu funcția de ministru la justiție, susțin liberalii.

În cazul în care  după votul de mâine, Antonescu nu va reuși  să-l convingă pe Ponta să nu vacanteze portofoliul decât după plecarea lui Pivniceru la CCR,  liberalii au o numire în mânecă deși este  considerate mai mult o soluție de avarie: actualul secretar de stat de la Justiție, Ovidiu Puțura. Potrivit surselor liberale,  numele lui Puțura a fost vehiculat, luni, în rândurile grupurilor parlamentare ale PNL, ca o posibilă soluție tehnocrată de titular la Justiție.

Judecatorul Ovidiu Puţura a activat până în 2009 la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Ulterior, cu sprijin liberal,  a fost detaşat, în timpul guvernării Ponta 1, la Ministerul Justiţiei unde a ocupat poziţia de director al Direcţiei Contencios. La finele anului 2010, Puţura a concurat pentru un post în Consiliul Superior al Magistraturii, însă nu a câştigat acest post, în urma alegerilor interne. Ulterior, prin ordin al prim-ministrului Victor Ponta a fost numit secretar de stat la Ministerul Justiției. El este acum șef peste Direcţia de avizare a actelor normative, Direcţia de contencios şi Serviciul privind profesiile juridice conexe, care îi are în vizor pe executorii judecătoreşti şi pe notari, dar și Direcţia de tehnologie a informaţiilor.

Conform surselor citate,  Puțura este considerat de Antonescu „ochii și urechile ” sale în  acest minister încă de la prima numire a sa ca secretar de stat pe vremea când Titus Corlățean conducea acest minister în cadrul cabinetului Ponta I.  A  continuat să joace acest rol  după  ce portofoliul  a revenit liberalilor și după desemnarea de către Antonescu a Monei Pivniceru pentru  această funcție. În ciuda serviciilor aduse conducerii PNL, Antonescu ezită însă să-l recompenseze  pe Puțura dându-i pe mână ministerul. Conform surselor citate, două sunt motivele care stau la baza rezervelor lui Antonescu:  îl vrea pe fostul judecător în continuare  să joace  rolul de paznic la Justiție  și nu-l consideră suficient de pregătit pentru a face față provocărilor de la Bruxelles pe MCV.

Tocmai din aceste cauze, Antonescu este  în căutarea  unui nou nume pe care, dacă nu-l găsește în aceste zile,  este dispus să meargă pe varianta susținerii Monei Pivniceru ca ministru până la începutul verii, pentru a-și îngădui răgazul necesar să identifice cea mai bună soluție pentru PNL, propunere care să nu fie respinsă de șeful statului așa cum s-a mai întâmplat în trecut cu Norica Nicolai.

Valeriu Motoc