3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:50
No menu items!

Liberalii se răscoală: preşedintele PNL Gorj îi solicită lui Nicolae Ciucă ieșirea de la guvernare. Protest la CJ Gorj

spot_img

Preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, a declarat joi,că solicită conducerii centrale a partidului ieşirea de la guvernare, liberalii fiind nemulţumiţi de modul în care Consiliul Judeţean (CJ) Gorj repartizează primăriilor sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, precum şi a cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, informează Agerpres.

„Nu este nici moral, nici normal, nici legal ce se întâmplă astăzi la CJ. Să spui atâtor reprezentanţi ai comunităţilor că fac doar ce vor ei mi se pare că nu trăim într-o ţară normală sau într-un judeţ care se îndreaptă în direcţia bună. De aceea, noi am luat decizia, astăzi, în urma acestor discuţii, să solicităm conducerii centrale a partidului să se iasă de la guvernare, că noi nu putem să purtăm doar povara acestei coaliţii, iar beneficiile să le primească PSD-ul, nu este corect faţă de oameni, faţă de comunităţi, faţă de primarii noştri să se întâmple acest lucru şi mesajul pe care noi astăzi îl transmitem conducerii centrale este că organizaţia PNL Gorj solicită ieşirea de la guvernare”, a spus Ion Iordache, într-o declaraţie de presă susţinută în urma unei discuţii între majoritatea primarilor PNL din judeţ şi preşedintele CJ Gorj, Cosmin Popescu (PSD).

 Astăzi, mai mulți primari liberali au luat cu asalt Consiliul Judeţean Gorj fiind nemulțumiți de modul în care se repartizează primăriilor sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, precum şi a cotei de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Primarul oraşului Rovinari, Robert Filip, a precizat că, la Gorj, coaliţia de guvernare nu funcţionează. „Din nefericire, ne aflăm la CJ Gorj, unde, după 30 şi ceva de ani, se aplică aceeaşi tactică a pixului colorat. Ne-am dus să discutăm cu domnul preşedinte o chestiune normală pentru judeţul Gorj, pentru că preşedintele şi CJ se adresează tuturor cetăţenilor din Gorj şi constatăm că, cu tactica pixului colorat, se împart banii pe aceste criterii politice. (…) Din cei care urmează să primească bani, mai mult de jumătate din ei sau trei sferturi au excedente, fără să aibă angajamente în spate pentru proiecte, şi diferenţele dintre primarii PSD şi primarii PNL sunt extrem de mari la sumele primite. (…) Suntem astăzi într-o coaliţie de guvernare care la Gorj nu funcţionează, datorită acestui fapt primarii au venit aici, să purtăm un dialog civilizat, nu am reuşit să găsim niciun consens şi să ajungem la o concluzie şi pentru asta noi vrem să fim un semnal pentru cei de la Bucureşti, care ar trebui să intervină pentru acest lucru, pentru că noi am fi de acord să trimitem inclusiv o propunere de ieşire de la guvernare”, a declarat Robert Filip.

Primarul comunei Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, a afirmat că, şi anul acesta, primesc bani tot primăriile care au cel mai mare excedent. „Voiam astăzi să îl convingem pe preşedintele CJ să revină asupra proiectului de hotărâre privind repartizarea sumelor către UAT-uri, având în vedere că altfel se adresează anumitor comunităţi gestionate de primari PSD. Dacă ne uităm în excedentul de anul trecut, constatăm că şi anul ăsta au primit bani tot primarii care aveau cel mai mare excedent”, a menţionat Cotojman.

Prezent la discuţii, prefectul judeţului Gorj, Iulian Popescu, a declarat că a asistat „la un nou episod de guvernare ticăloasă, de administraţie ticăloasă” în Gorj. „Astăzi asistăm la un nou episod de guvernare ticăloasă, de administraţie ticăloasă aici, în judeţul Gorj, un episod dintr-un lung serial, ce durează de 34 de ani. Bugetul CJ, CJ ca instituţie şi întregul judeţ au fost luate, capturate pe persoană fizică. Astăzi, am asistat la discuţa dintre preşedintele CJ şi primarii aduşi aici, domnul senator, am asistat personal şi am văzut o atitudine sovietică pe care o credeam dispărută demult, este o atitudine a pumnului în gură, ‘dacă nu vă place, n-aveţi ce face, noi suntem la guvernare, noi avem votul’. (…) Nu este nici etic, nici legal, nici moral”, a precizat Iulian Popescu.

Preşedintele CJ Gorj, Cosmin Popescu (PSD), consideră că ceea ce s-a întâmplat joi este un prim pas al liberalilor pentru campania electorală. „Campania electorală bate la uşă, 9 iunie este foarte aproape, (…) era de fiecare dată contestată modalitatea de repartizare a cotei defalcate din TVA şi a sumei pentru întreţinerea drumurilor comunale. De fiecare dată am respectat legea şi respect legea, (…), sigur, sunt nemulţumiri, fiecare primar vrea sume cât mai mari. Oportunitatea o stabileşte CJ prin votul pe care îl va da astăzi. (…) Nu cred că de-a lungul timpului, şapte ani, aţi auzit vreun primar care să fie pus în dificultate pentru implementarea unui proiect din bugetul de stat, din fonduri europene, toţi care au avut proiecte au primit sprijinul CJ Gorj şi toţi au finalizat aceste proiecte. Aşa se va întâmpla şi în acest an, este doar o primă etapă, urmează rectificări bugetare, vorbim de excedente. (…) Ştiu foarte clar excedentul la fiecare primărie (…)”, a spus Cosmin Popescu.

Foto: TV SUD

D.Constantin