2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:51
No menu items!

Liber la DRONE în spațiul aerian al României. Legea a fost adoptată de Parlament

spot_img

Legea va intra în vigoare după promulgare, fiind adoptată miercuri de Camera Deputaților, for decizional în acest caz

drona

Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege prin care se permite operarea dronelor în spațiul aerian național.

Potrivit raportului Comisiei pentru transporturi și infrastructură, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru a permite operarea avioanelor fără pilot (UAV — unmanned aerial vehicle) sau drone, cum mai sunt cunoscute, în spațiul aerian național.

Prin intervențiile legislative propuse, legislația națională este adusă la zi, în acord cu dezvoltarea curentă a aplicațiilor și zborurilor UAV.

Deputații au aprobat proiectul de lege cu 311 voturi pentru. Proiectul de a fost adoptat și de Senat pe 28 noiembrie 2013, Camera Deputaților fiind for decizional.

Odată intrată în vigoare, legea va anula ordinul ministrului transporturilor, publicat în ianuarie în Monitorul Oficial, care prevedea că operarea aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord în spaţiul aerian naţional este permisă numai în „zone de spaţiu aerian segregat temporar, înfiinţate, alocate şi activate conform reglementărilor aplicabile în vigoare”.

Raluca Dan