3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024 - 5:30
No menu items!

Lianu, Ministerul Economiei: Dezvoltarea Constanței ca hub regional este prioritară

spot_img

costin lianu

Cel mai important proiect de care depinde dezvoltarea comerțului exterior al României este propulsarea Constanței la statutul de cel mai important centru logistic (hub) al UE pentru relația cu partenerii comerciali din estul blocului comunitar, a declarat joi Costin Lianu, director general în Ministerul Economiei și coordoonator al Strategiei Naționale de Export.

”România are o zonă care poate să joace rolul de centru logistic și de re-export pentru Estul Europei și depinde de noi să valorificăm mai rapid decât Bulgaria sau decât alte state din Sud acest avantaj”, a afirmat Lianu, la o conferință organizată în București de Patronatul Societăților din Construcții.

Lianu a explicat că una dintre cele mai importante caracteristici ale comerțului internațional este creșterea fluxurilor de mărfuri Est-Vest, ceea ce duce la dezvoltarea a noi coridoare de transport, inclusiv a bazinului Dunării. Din acest punct de vedere, societățile de construcții din România pot beneficia de nevoia dezvoltării infrastructurii de logistică și transport.

Conferința PSC s-a axat pe strategia de internaționalizare a firmelor românești, care au nevoie să facă acest pas, în contextul în care piața din România este blocată. Principalele destinații vizate sunt Orientul Mijlociu, nordul Africii și Federația Rusă, piețe care nu sunt afectate de criza economico-financiară.

Vlad Bârleanu