-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:05
No menu items!

Leonardo DiCaprio, criticat de PETA pentru că a filmat alături de un cimpanzeu

spot_img

leonardo-dicaprio

Actorul american Leonardo DiCaprio a fost criticat de organizația People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) după ce a fost de acord să filmeze alături de un cimpanzeu în ultimul film regizat de Martin Scorsese, „The Wolf Of Wall Street”, potrivit publicației WENN.

Leonardo DiCaprio, cunoscut pentru activitățile ecologiste și implicarea în diferite campanii pentru salvarea animalelor, a fost criticat de activiștii PETA pentru că acesta ar ignora preocupările cu privire la cruzimea față de animalele folosite pe platourile de filmare.

Astfel, PETA a lansat o petiție online prin care îi solicită actorului să-și ia angajamentul că nu va mai filma niciodată alături de animale.

„O persoană atât de preocupată de problemele mediului, așa cum este Leonardo DiCaprio, ar trebui să știe mai bine decât să justifice prin acceptare o formă bine documentată de cruzime împotriva maimuțelor antropoide folosite pentru amuzament în show-biz”, a declarat primatologul PETA, Julia Gallucci.

Scena controversată este destul de simplă, personajul lui DiCaprio se plimbă de mână cu un cimpanzeu printr-un birou, iar apoi îl ține în brațe în timp ce schimbă replici cu un alt personaj.

D.M.