4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:25
No menu items!

Legiștii au stabilit cauza morții lui Silviu Prigoană. Care au fost ultimele sale cuvinte înainte de a se prăbuși

spot_img

Medicii legiști au finalizat autopsia omului de afaceri Silviu Prigoană. Surse oficiale au declarat că decesul a fost provocat de o problemă cardiacă, potrivit ziarului local Bună Ziua Brașov.

„Cauza morții e certă, cardiacă. Este vorba de un infarct”, susțin surse apropiate medicilor legiști din Brașov, cei care au făcut autopsia.

Silviu Prigoană, cunoscut om de afaceri, a murit ieri la vârsta de 60 de ani într-un restaurant din Bran, în timp ce se afla la masă alături de câțiva prieteni. În timpul mesei, a fost cuprins de o criză severă de tuse. A încercat să se liniștescă, spunând cu voce joasă: „Mă odihnesc.” Spre surprinderea celor din jur, nu s-a mai ridicat, ci s-a prăbușit de pe scaun.

Martorii relatează că personalul restaurantului a intervenit rapid, evacuând clienții. Imediat a fost contactat Serviciul de Ambulanță. În așteptarea echipajului medical, cei prezenți au încercat să-i acorde primul ajutor lui Silviu Prigoană, dar eforturile lor s-au dovedit inutile.

Ambulanța a fost solicitată la ora 14:13. La sosire, paramedicii au inițiat manevrele de resuscitare, însă fără succes. Resuscitarea s-a făcut timp de 40 de minute, însă fără niciun rezultat. Decesul omului de afaceri a fost declarat oficial la ora 15:30.

D.Constantin