1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:43
No menu items!

Legislaţia europeană permite expulzarea cetăţenilor care nu au loc de muncă, după 3 luni

spot_img

cetateni

Ţările UE nu pot limita libera circulaţie a muncitorilor, dar îi pot trimite acasă pe cetăţenii europeni care în decurs de 3 luni nu şi-au găsit un loc de muncă şi nu au mijloacele necesare de subzistenţă, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Jonathan Todd.

Întrebat despre declaraţia premierului britanic, David Cameron, privind limitarea numărului de muncitori europeni, Jonathan Todd a spus că „mesaje similare au venit din Marea Britanie şi înainte de Crăciun”.

„Comisia Europeană trebuie să vadă ce decid autorităţile britanice. Dreptul de circulaţie al muncitorilor este un principiu fundamental al UE. A fost aşa încă de la înfiinţare, la sfârşitul anilor ’50. Este, de asemenea, un element fundamental al Pieţei Unice”, a precizat purtătorul de cuvânt al CE.

„Libera circulaţie a muncitorilor este un drept fundamental stabilit prin tratate care au fost ratificate de parlamentele a 28 de state membre. Nu este o legislaţie impusă de Bruxelles. Face parte din tratate. Orice modificare a tratatelor necesită o negociere cu toate statele membre şi o ratificare de către parlamentele tuturor statelor membre (…) Orice derogare de la aceste principii este strict limitată în timp în tratatele de aderare. Prin urmare, niciun stat membru nu poate limita libera circulaţie a muncitorilor de la 1 ianuarie 2014 în cazul muncitorilor români şi bulgari, deoarece limita (de 7 ani – n.r.) este stabilită în tratatele de aderare ale celor două state”, a subliniat acesta.

Referitor la faptul că Belgia expulzează, după 3 luni, cetăţenii europeni care nu au un loc de muncă sau mijloace de a se întreţine, Todd a declarat că această posibilitate le este oferită statelor membre conform Directivei din 2004 privind libera circulaţie a cetăţenilor.

„Statele membre au posibilitatea de a expulza după 3 luni cetăţenii care nu au un loc de muncă sau mijloace de subzistenţă care îi împiedică să devină o povară pentru ţara respectivă. Dacă statele membre aplică sau nu această posibilitate, ţine de fiecare stat membru. Dreptul comunitar le permite să facă acest lucru, dar nu le obligă”, a spus purtătorul de cuvânt.

A.V.