-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:29
No menu items!

Legea referitoare la facilitățile pentru Petromidia, aprobată

spot_img

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea legii referitoare la acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare în scopul privatizării Petromidia SA Constanţa.

Curtea Constituţională a respins miercuri ca inadmisibilă sesizarea de la începutul lunii iulie a președinției considerând-o tardivă.

În martie 2011, președintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului Legea de aprobare a OUG privind acordarea unor facilităţi pentru privatizarea Petromidia SA Constanţa. El solicita  respingerea acesteia susțind că Ordonanţa şi-a produs deja efectele juridice după semnarea contractului de privatizare.

În comunicatul președinției referitor la retrimiterea legii la reexaminare se afirma că reglementarea avea ca scop transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni reprezentând 69,991% din capitalul social al SC Petromidia SA Constanţa către investitorul cu care Fondul Proprietăţii de Stat a negociat şi a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor respective.

”Deoarece Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 248/2000 şi-a produs deja efectele juridice prin semnarea contractului de privatizare a SC Petromidia SA Constanţa, considerăm că aprobarea acesteia prin lege nu mai este oportună. Având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii trimise spre promulgare, în sensul respingerii Ordonanţei de urgenţă 248/2000, ţinând cont de motivele invocate”, explica preşedinţia în comunicatul cu privire la retrimiterea spre examinare a legii.

Totuşi, legea de aprobare a fost adoptată de Senat, astfel că preşedintele a trimis-o Curţii Constituţionale să decidă asupra constituţionalităţii ei.