2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:40
No menu items!

Legea referendumului, publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ va fi aplicabil doar din 15 decembrie 2014

spot_img

Noua Lege a referendumului, care impune un cvorum redus la 30%, a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Actul normativ devine însă aplicabil doar din 15 decembrie anul viitor, astfel încât un referendum pentru revizuirea Constituției ar putea fi organizat, în 2014, odată cu alegerile prezidențiale, doar dacă se va ține cont de un cvorum de 50%.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea noii Legi a referendumului pe 14 decembrie, anunţul fiind făcut de Administraţia prezidenţială în aceeaşi zi la ora 23.56, printr-un comunicat de presă. În acest context, adoptarea revizuirii Constituţiei va putea fi realizată anul viitor, printr-un referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale, doar cu un cvorum de 50% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.

Pentru a organiza simultan alegerile prezidenţiale cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei, primul tur de scrutin ar fi trebuit să aibă loc pe 30 noiembrie 2014 (duminică), pentru ca două săptămâni mai târziu să aibă loc al doilea tur de scrutin, respectiv în duminica de 14 decembrie 2014.

CITEȘTE ȘI:

Aceasta este o dată maximală care ar fi permis organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale împreună cu referendumul de revizuire cu cvorum redus a Constituţiei deoarece Curtea Constituţională a instituit termenul de un an de zile pentru intrarea în vigoare a legii.

Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii referendumului se calculează de la momentul publicării actului normativ în Monitorul Oficial. Publicarea noii Legi a referendumului în Monitorul Oficial se realizează împreună cu decretul preşedintelui prin care este promulgată legea. În acest caz, publicarea în Monitorul Oficial a decretului şi a legii referendumului pe 16 decembrie face ca actul normativ să poată fi aplicat doar din 15 decembrie 2014.

Până la împlinirea termenului de un an de zile, când intră în vigoare un cvorum redus, rămân în vigoare actualele prevederi care stabilesc faptul că, pentru validarea scrutinului, este necesară prezența la urne a 50% plus unu din numărul alegătorilor.

Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României stabileşte faptul că ziua alegerilor este duminica, acestea având loc în luna anterioară lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Mandatul lui Traian Băsescu ajunge la termen pe 21 decembrie anul viitor, când se împlinesc cinci ani de la depunerea jurământului în Parlament, în condiţiile în care Constituţia precizează: „Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului”. Cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui are loc la două săptămâni de la organizarea primului tur, conform Legii 370/2004, dacă în primul tur niciun candidat nu a primit 50% plus unu din voturi.

R.D.