-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:39
No menu items!

Legea privind câinii fără stăpân, adoptată marți de Parlament

spot_img
foto: accentmedia.ro

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat luni că proiectul de lege privind câinii fără stăpân va fi analizat de comisiile juridică şi de administraţie ale Camerei, urmând ca să fie dezbătut marţi în plen şi votat pentru a fi trimis spre promulgare.

Zgonea a precizat că deputaţii din Comisia juridică şi pentru administraţie se vor reuni luni, la ora 17.00, pentru a face „o audiere a tuturor părţilor implicate”, fiind invitat şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

„Acest proiect de lege va avea un raport în seara aceasta de la cele două comisii sesizate în fond, Comisia juridică şi cea de administraţie. Am avut o discuţie cu cei doi colegi ai noştri, domnul Almăjean şi domnul Ciucă, vom face o audiere a tuturor părţilor implicate, l-am informat şi pe domnul Oprescu, dacă vor să fie prezente şi organizaţiile neguvernamentale, le rog să fie prezente la comisie astăzi, la ora 17.00. O oră jumătate, două ore se vor audia toate părerile, după care cele două comisii vor delibera şi vor face un raport. Mâine (marţi – n.r.) îl vom pune în plen la ora 10.00, la ora 12:00 este votul final şi-l vom trimite spre promulgare”, a precizat Valeriu Zgonea.

Potrivit acestuia, încă de săptămâna trecută există o voinţă în cadrul USL ca acest proiect să fie promovat în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale.

R.D.