-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:16
No menu items!

Legea privind arhivele SIPA și DGP, în dezbatere publică. Documentele vor fi inventariate și predate CNSAS

spot_img

Ministerul Justiţiei (MJ) a pus, miercuri, în dezbatere publică un proiect de lege pentru pentru instituirea unor măsuri referitoare la arhiva fostului serviciu secret din Ministerul Justiției (SIPA) şi arhiva fostei Direcţii Generale a Penitenciarelor (DGP). În cazul acestei din urmă arhive este vorba despre documente cu relevanță istorică și/sau practică din perspectiva persoanelor care au executat pedepse sau măsuri privative de libertate, sub orice formă, în închisorile comuniste, se precizează într-un comunicat de presă al MJ. 

Potrivit proiectului, documentele vor fi inventariate și predate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (cu excepția dosarelor de personal ale foștilor angajați, care rămân în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor), pentru asigurarea conservării arhivistice a documentelor respective.

Redăm mai jos integral comunicatul Ministerului Justiției:

”Ministerul Justiției pune în dezbatere publică un proiect de Lege pentru instituirea unor măsuri referitoare la arhiva fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție din subordinea Ministerului Justiției și arhiva fostei Direcții Generale a Penitenciarelor

Ministerul Justiției pune în dezbatere publică o primă formă a proiectului de Lege pentru instituirea unor măsuri referitoare la arhiva fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție (n.n. arhiva S.I.P.A.) din subordinea Ministerului Justiției și arhiva fostei Direcții Generale a Penitenciarelor (n.n. arhiva D.G.P.).

Acest proiect constituie un punct de plecare pentru viitoarele dezbateri și analize în vederea clarificării situației juridice a unor arhive, inclusiv din perspectiva asumării și conștientizării publice a moștenirii regimului comunist.

Având în vedere că menirea Ministerului Justiției este nu doar de a contribui la buna funcționare a sistemului judiciar și la asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public, ci şi la apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești, prezentul demers este subsumat acestor obligații legale, venind în sprijinul cetățenilor care au suferit vătămări, sub o formă sau alta, în perioada regimului comunist, dar şi cercetătorilor, istoricilor, societăţii civile în general.

Proiectul de Lege a fost elaborat cu intenția de a conferi un cadru legal care să stabilească, de principiu, modalitățile concrete cu privire la inventarierea, gestionarea și păstrarea documentelor cuprinse în cele două arhive: arhiva S.I.P.A., respectiv arhiva fostei D.G.P. (în cazul acestei din urmă arhive este vorba de documente cu relevanță istorică și/sau practică din perspectiva persoanelor care au executat pedepse sau măsuri privative de libertate, sub orice formă, în închisorile comuniste).

Proiectul are în vedere, astfel, ca aceste documente să fie inventariate și predate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (cu excepția dosarelor de personal ale foștilor angajați, care rămân în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor), pentru asigurarea conservării arhivistice a documentelor respective.

Demersul privitor la arhiva S.I.P.A. este întemeiat pe necesitatea clarificării custodiei și, respectiv, reglementarea accesului la aceasta, iar demersul referitor la arhiva D.G.P. se justifică din dorința de a contribui la cercetarea științifică, dar și la asigurarea memoriei colective cu privire la aspectele istorice.

Cu ocazia punerii în dezbatere a proiectului de lege, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat:

„Problema „arhivei SIPA” a fost una extrem de discutată și disputată în ultimii 10-15 ani. A fost înființată chiar și o comisie parlamentară care să studieze subiectul. Sunt un ministru care nu a pus „piciorul” în această arhivă, nici măcar pentru a schimba un bec, deci pot vorbi de pe poziții obiective și fără parti-pris-uri despre acest subiect.

Proiectul pe care îl pun astăzi în dezbatere publică deschide nu numai arhiva SIPA, ci și arhivele Ministerului Justiției și ale Autorității Naționale a Penitenciarelor pentru studierea lor de către CNSAS și cercetării istorice și transferul acestor documente către CNSAS.

Cred că în felul acesta se pot cerceta toate posibilele abuzuri ale justiției staliniste și comuniste de către cercetători. Ieri a fost 22 decembrie și punerea în dezbatere a acestui proiect este făcută cu gândul către toți cei care au căzut victime ale totalitarismului, stalinismului, comunismului. Știu că generațiile mai tinere nu cunosc în detaliu și pe propria piele ce a însemnat stânga totalitară în România, stalinismul, marxismul și comunismul.

E important ca societatea românească să-i cunoască pe toți cei care, într-o formă sau alta, au abuzat, chinuit și schingiuit poporul român în numele unor himere. Sunt convins că istoricii vor întocmi la un moment dat o listă cu numele tuturor torționarilor și vor reda victimelor represiunii staliniste și comuniste o reparație istorică în memoria lor.

Prin publicarea acestui proiect, programul de elaborare legislativă a Ministerului Justiției pentru anul 2020 a fost realizat integral.

Cele patru „piese grele” importante ale acestui program au fost realizate. Proiectul privind desființarea SIIJ a fost elaborat de la 1 februarie și se află de mai multe luni în dezbaterea CSM, pentru avizare, Legile Justiției sunt puse în dezbatere publică de la începutul lui septembrie, Legea Grefierilor, de asemenea, iar acum, Legea privind transferul Arhivei SIPA la CNSAS a fost astăzi pusă în dezbatere publică. Mult așteptata nouă majoritate a sosit. Acum, aceste proiecte pot fi transformate în lege. Ca ministru, mi-am făcut datoria și am coordonat îndeaproape și personal echipele de elaborare legislativă, lucrând chiar personal asupra multor texte, în special la legile justiției.

Ca parlamentar, le voi vota în măsura în care spiritul și soluțiile prezentate în acestea vor rămâne neschimbate. Cele trei legi ale justiției, legea grefierilor și legea arhivei SIPA sunt 5 proiecte dintre cele mai complexe, principalele realizări ale ministerului Justiției în 2020.

Bilanțul Ministerului Justiției, care va fi publicat astăzi, în ultima zi de mandat, va trece în revistă și celelalte obiective.

Închei acest scurt mandat la Ministerul Justiției, în cadrul unui guvern care nu a dispus de majoritate, cu toate obiectivele pe care mi le-am propus încheiate.”