1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:06
No menu items!

Legea prevenirii separării copilului de familie, aprobată de Senat. Observatorul Naţional al Copilului, prima bază de date cu informaţii despre copiii vulnerabili din România

spot_img

Senatul a aprobat Legea prevenirii separării copilului de familie, iniţiată de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse care prevede înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului, prima bază de date cu informaţii despre toţi copiii vulnerabili din România. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz.

”Am votat alături de alţi 93 de senatori pentru ca Observatorul Naţional al Copilului să devină o realitate şi toţi copiii vulnerabili din România să fie în atenţia autorităţilor.  Mă bucur că eforturile specialiştilor din MFTES şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie care au realizat Legea Prevenirii Separării Copilului de Familie încep să prindă contur. Acest proiect a fost asumat în PNRR şi a primit aprobarea Guvernului României la începutul anului”, a transmis ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Ea arată că, potrivit proiectului, ”Observatorul Naţional al Copilului va fi prima bază de date cu informaţii despre toţi copiii vulnerabili din România, iar autorităţile locale vor primi finanţarea suplimentară în funcţie de numărul copiilor înscrişi în Observator”.

”În plus, înfiinţăm la nivel local consilii comunitare consultative din care vor face parte de la medic, preot sau învăţător, până la reprezentanţi ai societăţii civile. În paralel, completăm acest noi cadru legislativ cu 150 de centre de zi pentru care punem la dispoziţia primarilor din toată ţara 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile prin PNRR. Primăriile încă pot depune proiectele până la 10 aprilie 2023, individual sau în parteneriat cu organizaţii acreditate ca furnizori de servicii sociale. Îi asigur pe toţi primarii că suntem la dispoziţia lor pentru orice fel de întrebare şi că avem resursele necesare”, mai precizează Firea.

                                                                                                                    Adina Silav