-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:18
No menu items!

Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, adoptată de Parlament

spot_img

Plenul Senatului a aprobat proiectul de lege privind pensiile aleșilor locali, cu câteva amendamente.

Propunerea legislativă a fost aprobată cu 86 de voturi „pentru” și o abținere. La momentul votului, grupul senatorilor PNL a anunțat că se retrage din sala de plen.

Prin această lege, care fusese adoptată tacit de Camera Deputaţilor şi va merge, spre promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis, vor primi indemnizaţii speciale primarii, viceprimarii, dar şi preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene. Inițiativa a fost susținută de 30 de parlamentari de la PSD și UDMR, dar și unul de la PNL. Ei au motivat spunând că, în perioada mandatului, aleșii locali sunt nevoiți să se suspende din alte activități care le-ar aduce venituri suplimentare.

Au fost şi câteva amendamente, față de forma inițială a proiectului de lege. Astfel, vor beneficia de aceste pensii aleșii locali care au la activ cel puțin un mandat de patru ani, această pensie specială nu va putea fi cumulată cu o altă pensie specială, alta decât cea din sistemul public, cum ar fi cea de parlamentar, aviator sau magistrat. De asemenea, nu vor beneficia cei care au fost condamați definitiv la închisoare pentru corupție și nici cei care au fost realeși în funcții.