2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:05
No menu items!

Legea insolvenței, la un pas de promulgare

spot_img

Actul normativ va fi trimis președintelui pentru promulgare şi publicat în Monitorul Oficial

insolventa-500x264

Curtea Constituţională a României (CCR) a motivat decizia din 21 mai prin care a constatat că este constituţională Legea insolvenţei. Actul normativ va fi trimis preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare şi publicat în Monitorul Oficial.

CCR a decis, pe 21 mai, că Legea insolvenței este constituționala, decizia fiind luată cu unanimitate. Sesizarea de neconstituționalitate a fost făcută de grupurile parlamentare ale PNL.

În sesizarea PNL, care a vizat 15 articole, se arăta că legea încalcă liberul acces la justiţie şi proprietatea, introduce o discriminare şi poate afecta industria.

În final, decizia prin care s-a constatat constituţionalitatea a vizat atât cele 15 articole, cât şi legea în ansamblul său.

Premierul Victor Ponta i-a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care arată că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei privind Legea insolvenţei, procedură care să permită promulgarea actului, generează neîncasarea unor venituri.

Augustin Zegrean a răspuns atunci că CC poate redacta motivarea deciziei până la 20 iunie, respectiv în cel mult 30 de zile de la data pronunţării. El a precizat că, după redactare, decizia va fi comunicată preşedintelui României şi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit Constituţiei, din momentul în care primeşte legea pentru promulgare, şeful statului are la dispoziţie 20 de zile pentru a lua o decizie. Acesta o poate promulga, poate cere Parlamentului reexaminarea actului normativ sau poate ataca, la rândul său, actul normativ la Curtea Constituţională.

D.M.