2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:41
No menu items!

Legea descentralizării nu se mai întoarce în Parlament; Guvernul trebuie să inițieze un nou proiect

spot_img

curtea constitutionala

Curtea Constituțională a României (CCR) susține că actualul proiect al Legii descentralizării nu se mai poate întoarce în Parlament pentru modificare, deoarece legea a fost declarată neconstituțională în ansamblul său, astfel încât Guvernul și Parlamentul trebuie să inițieze un nou proiect.

În motivarea deciziei prin care Legea descentralizării a fost declarată pe 10 ianuarie ca neconstituțională, CCR arată că „situația determinată de constatarea neconstituționalității legii în ansamblul său (…) are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința fiind încetarea procesului legislativ în privința respectivei reglementări”.

De aceea, „opțiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituțională a admis o sesizare de neconstituționalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituție și de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului”.

Având în vedere că legea criticată a fost constatată ca fiind neconstituțională în ansamblul său, Curtea reține că procedura parlamentară cu privire la aceasta a încetat în mod definitiv.

De aceea, pentru a reglementa din nou în materia descentralizării, Guvernul sau senatorii și deputații, după caz, trebuie să inițieze un nou proiect, respectiv propunere legislativă în acest sens.

În fine, Curtea constată că atât dispozitivul, cât și considerentele prezentei decizii sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.

Lucian Mera