2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:38
No menu items!

Legea bugetului de stat pe 2015 este CONSTITUŢIONALĂ

spot_img

Curtea Constituţională a respins luni sesizarea PNL

CCR 3_SZ

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, luni, că Legea bugetului de stat pe 2015 este constituţională. Judecătorii CCR au respins astfel sesizarea PNL care a invocat printre motive lipsa unei strategii fiscal-bugetare şi faptul că proiectul trebuia înaintat de Guvern Parlamentului până pe 15 noiembrie.

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a spus că Legea bugetului a fost declarată constituţională în raport de criticile formulate, „criticile care au fost aduse acestei legi neputând fi considerate ca încălcări ale Constituţiei”.

Nu putem să inventăm noi sancţiuni pentru faptele Guvernului sau ale Parlamentului. (…)Nu putem stabili noi sancţiuni pentru nedepunerea la timp a Legii bugetului. (…)Trimitem legea la Preşedinţie pentru promulgare.

Augustin Zegrean
preşedinte CCR

Parlamentarii PNL au sesizat pe 22 decembrie Curtea Constituţională cu privire la Legea bugetului de stat pe 2015, la o zi după ce a fost adoptată de Parlament, cu 339 de voturi „pentru” şi 141 „împotrivă”.