11.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 17:26
No menu items!

Legea avertizorului de integritate, amendată de Senat. De acest act normativ depinde tranșa a doua din PNRR

spot_img

Senatul a amendat legea avertizorului de integritate conform recomandărilor Comisiei Europene, deoarece România nu se va încadra în condițiile acordării tranșei numărul doi din PNRR dacă nu va adopta aceste schimbări. Modificările au fost votate cu 80 de voturi „pentru” şi 13 abţineri.

Senatul a adoptat modificările la actul normativ privind protecţia avertizorilor de interes public, în acord cu recomandările Comisiei Europene, fiind eliminat cuvântul „temeinice” din sintagma „indicii temeinice”. Mai exact, prin propunerea legislativă s-a solicitat modificarea articolului 6, alineatul (2) din Legea 361/2022, astfel că „raportările anonime urmează a se examina şi soluţiona în măsura în care cuprind indicii referitoare la încălcări ale legii”, sintagma „temeinice” fiind eliminată.

Legea adoptată în decembrie 2022 prevede protecţia persoanelor care raportează încălcări ale legii care s-au produs sau care se pot produce în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. Legea se aplică persoanelor care fac raportări şi care au obţinut informaţiile referitoare la încălcări ale legii, într-un context profesional, scrie Agerpres.

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a precizat că legea a fost modificată în conformitate cu standardele europene.

„Este o lege cu care şi am dat greş de două ori în Parlament pentru că nu suntem suficient de atenţi. Banii (din PNRR – n.r.) nu se pierd, banii sunt la dispoziţia României (…) Este sugestia Comisiei care ne spune că banii din PNRR, cu această modificare a legii, vor fi în România. Jalonul 430 este bifat odată cu votul dat pe această lege în Parlament”, a declarat Gorghiu de la tribuna Senatului.

În schimb, senatorul PSD Titus Corlăţean a precizat că deşi grupul PSD a votat „pentru” această lege, personal „s-a abţinut”.

„Pentru unii, mai bătrâni, nu mai tineri, chestiunea anonimităţii trebuie privită şi istoric. Unii dintre membrii familiilor noastre, se întâmplă să fiu şi eu în situaţia asta, cu al meu bunic, care au avut de suferit (…) din cauza anonimilor care au făcut tot felul de delaţiuni la Securitate.

M. Nedelcu