3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:31
No menu items!

Lege promulgată. Schimbare majoră în contestarea amenzilor de circulație

spot_img

Șoferii care vor să conteste amenzile primite o pot face de acum încolo la judecătoria pe raza căreia își au domiciliul, nu la judecătoria pe raza căreia au comis fapta pentru care au fost amendați. 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ stabileşte posibilitatea de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, în prezent plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede legea.

                                                                                                                   Adina Silav