-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:01
No menu items!

Lege care interzice propaganda LGBT și incriminează distribuirea de informații care încurajează schimbarea de sex, adoptată în Rusia. Amenzi usturătoare

spot_img

Duma de Stat a Rusiei adoptat joi, în a treia lectură, un pachet de legi care interzice propaganda LGBT și incriminează distribuirea de informații care încurajează schimbarea de sex în rândul adolescenților, potrivit Reuters.

Sunt vizate informațiile distribuite pe internet, mass-media, cărțile, serviciile audiovizuale, cinematograful și publicitatea.

Lista informațiilor a căror difuzare în rândul copiilor este interzisă se extinde: propaganda și demonstrarea relațiilor și (sau) preferințelor sexuale netradiționale, precum și informațiile care îi pot face pe copii să dorească să-și schimbe sexul.

Potrivit noii legi, reclamele nu trebuie să conțină informații care să promoveze relații sau preferințe sexuale netradiționale.

Legea interzice propaganda relațiilor sau preferințelor sexuale netradiționale, inclusiv propaganda pedofiliei, în rândul cetățenilor ruși, atât adulți, cât și minori.

De asemenea, a fost adoptată o lege de modificare a Codului Federației Ruse (217472-8) privind infracțiunile administrative.

Sunt introduse amenzi pentru propaganda LGBT: între 50 de mii de ruble și 400 de mii de ruble, pentru persoane fizice; între 100 de mii și 800 de mii de ruble, pentru funcționari; între 800 de mii și 5 milioane de ruble sau suspendarea activităților până la 90 de zile pentru persoanele juridice.

Pentru propaganda pedofiliei: între 200 mii și 800 mii ruble, pentru persoane fizice; între 400 mii și 2 milioane de ruble, pentru funcționari și între 1 milion și 10 milioane de ruble sau suspendarea activităților până la 90 de zile pentru persoane juridice.

Informațiile care încurajează schimbarea sexului în rândul adolescenților vor atrage după sine amenzi în valoare de: 50 mii – 200 mii de ruble, pentru persoane fizice; 100 mii – 400 mii de ruble, pentru funcționari; 800 mii – 4 milioane de ruble sau suspendarea activităților până la 90 de zile pentru persoanele juridice.

Pentru cetățenii străini și apatrizi, legea prevede expulzarea administrativă din Federația Rusă pentru infracțiunile menționate.

D.Consatntin