6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:15
No menu items!

Lecții de tupeu. Cum a reușit Remus Borza să rețină bonusul de 2,8 milioane €, deși Hidroelectrica e încă în insolvență

spot_img

Reprezentanții statului și ai companiei sunt legați de mâini, în condițiile în care procesul de reorganizare este controlat de creditori, prin Euro Insol

Borza Remus (3)_SZ

Administratorul judiciar Remus Borza a rămas cu onorariul de performanță pentru ieșirea din insolvență a companiei de stat Hidroelectrica SA, prin modificarea planului de reorganizare, ignorând astfel cererile Guvernului de a returna cele 2,8 milioane de euro.

Astfel, compania îl creditează, în mod direct, pe Remus Borza cu o sumă scoasă din cash-flow-ul societății, cu aprobarea instanței, invocând o compensare viitoare, la momentul ieșirii din insolvență.

Ministerul Economiei deține 80,05% din acțiunile Hidroelectrica SA, restul fiind la Fondul Proprietatea.

Cronologic, faptele s-au petrecut astfel:

  • Pe 20 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti a deschis procedura insolvenţei împotriva Hidroelectrica SA și a desemnat Euro Insol SPRL (societatea lui Remus Borza) în calitate de administrator judiciar. Motivarea statului, ca acționar majoritar, a fost să se protejeze de contractele nocive cu ”băieții deștepți” din energie, care au adus compania pe pierderi. Onorariul de performanță al Euro Insol SPRL a fost fixat la 2.265.538 euro + TVA (2,8 milioane euro), pe lângă onorariul fix lunar de 50.000 euro + TVA.
  • Pe 26 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare, prin sentinţa civilă nr. 6482. Euro Insol încasează onorariul de performanță de 2,26 mil. euro + TVA.
  • Pe 25 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a casat sentinţa civilă nr. 6482/26.06.2013, după apelul formulat de companiile ”băieților deștepți”. Hidroelectrica reintră în insolvență.
  • Pe de 4 iunie 2014, Răzvan Nicolescu, ministru al Energiei, a declarat public: ”Domnul Borza a încasat un onorariu de 2,2 milioane de euro la ieșirea din insolvență a Hidroelectrica, însă compania a reintrat în insolvență. Din punct de vedere principial, domnul Borza ar trebui să returneze onorariul de performanță de 2,2 milioane de euro, iar Adunarea Creditorilor să rediscute un nou sistem de bonusuri. Sper ca domnul Borza să înțeleagă că este nevoie să fim principiali și să accepte să returneze bonusul.” În aceeași perioadă, și premierul Victor Ponta face declarații privind necesitatea ca Borza să returneze bunusul.
  • Pe 5 iunie 2014, Adunarea Creditorilor Hidroelectrica a stabilit onorariul de performanță, pentru întreaga procedură de insolvență, către Euro Insol SPRL la 3% + TVA din sumele distribuite, calculat începând din 25 februarie 2014, dar nu mai mult de 3.200.000 euro + TVA (3,96 mil. €). Adunarea Creditorilor a stabilit că onorariul de performanță încasat pentru perioada iunie 2012 – iunie 2013 va fi restituit de către administratorul judiciar. Borza se laudă că această inițiativă îi aparține (!). Suma ar fi urmat să fie returnată la șase luni de la confirmarea de către instanță. La acel moment, Borza își dă seama că, dacă nu va efectua această plată, ”asupra sumelor restante se va calcula o penalitate la nivelul dobânzii legale penalizatoare stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar”.
  • Pe 17 septembrie 2014, Tribunalul București confirmă deciziile Adunării Creditorilor, prin respingerea contestațiilor formulate.
  • Pe 27 noiembrie 2014, Tribunalul București aprobă ”Modificarea și Prelungirea duratei executării Planului de Reorganizare privind debitoarea Hidroelectrica SA”, document redactat de Euro Insol. Astfel, Remus Borza se răzgândește și stabilește că nu returnează cele 2,26 mil. € + TVA, ci că această sumă se va deduce, prin compensare, din următorul onorariu de performanță. Potrivit acestui document, Hidroelectrica SA va ieși din insolvență, cel mai probabil, în iunie 2016.

 Astfel, timp de cel puțin trei ani, Euro Insol beneficiază de un ”credit” de 2,8 mil. € din partea Hidroelectrica SA, fără dobânzi, această sumă fiind tăiată din cash-flow-ul societății. Mai mult, firma lui Borza pornește de la premisa că va exista un onorariu de performanță, adică societatea va ieși din insolvență. Aceasta este o premisă economică logică, având în vedere cifra de afaceri a companiei, însă a o transforma în adevăr juridic este abuziv. Mai ales în contextul în care Euro Insol arată că a prelungit durata reorganizării judiciare tocmai pentru că sunt în curs de rejudecare contestații împotriva Tabelului creanţelor și împotriva denunţării unor contracte – adică procese cu ”băieți deștepți” precum Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding sau Alro Slatina.

Borza mai pornește de la premisa că, în perioada februarie – octombrie 2014, a distribuit spre creditori 621,26 mil. lei. Prin aplicarea indicelui de 3%, rezultă o sumă mult mai mare decât plafonul de 3,96 mil. €, de unde Borza trage concluzia că are asigurate cele 3,96 milioane. Prin urmare, Borza a propus, iar instanța a acceptat, o compensare, ceea ce înseamnă că, după ieșirea din insolvență, mai are de încasat de la Hidroelectrica SA 934.462 euro + TVA.

Borza se referă la compensația datoriilor reciproce din Codul Civil, însă este evident că datoria Hidroelectrica SA către Euro Insol nu este ”certă, lichidă și exigibilă”, din moment ce onorariul de performanță este legat de momentul ieșirii din insolvență – un moment din viitor, potrivit logicii economice și a planului de reorganizare. Altfel, dacă s-ar aplica teoria lui Borza, și diferența de peste 900.000 de euro +TVA ar trebui să fie plătită imediat.

 ”Se constată îndeplinite condiţiile legale pentru compensarea datoriilor reciproce până la concurența celei mai mici dintre acestea, respectiv suma de 2.265.538 Euro + TVA. Astfel, se constată stinsă datoria Euro Insol SPRL către Hidroelectrica SA, în valoare de 2.265.538 Euro + TVA la cursul BNR din ziua compensării.

În mod corelativ, se constată stinsă datoria Hidroelectrica SA către Euro Insol SPRL, în valoare de 2.265.538 Euro + TVA la cursul BNR din ziua compensării.

Având în vedere compensarea creanţelor reciproce în cuantum de 2.265.537 euro, diferenţa dintre creanţa compensată și creanţa rămasă de plată de către Hidroelectrica SA în cuantum de 934.462 euro + TVA urmează să fie plătită de Hidroelectrica SA către Euro Insol SPRL în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei de închidere a procedurii de reorganizare, în condiţiile art. 132 (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, astfel cum a fost aprobat de Adunarea Creditorilor din data de 05.06.2014.”

Modificarea și Prelungirea duratei executării Planului de Reorganizare privind debitoarea Hidroelectrica

Recent, DNA a preluat de la DIICOT ”dosarele Hidroelectrica”, în care sunt anchetate contractele de retehnologizare încheiate în 2001 și modul în care s-a derulat procedura de insolvență.

V.B.