1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:24
No menu items!

Laura Codruța Kovesi, vizată în 18 dosare penale

spot_img

Pe rolul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) „sunt înregistrate un număr de 18 dosare” privindu-o pe Laura Codruta Kovesi, se arată într-un răspuns transmis pe data de 11 februarie 2019 de procurorul şef secţie Gheorghe Stan către Romanian Community Coalition.

Răspunsul din partea Secţiei vine ca urmare a unei solicitări în baza Legii 544/2001 privind accesul liber la informaţii de interes public, formulate de Romanian Community Coalition pe data de 6 februarie 2019.

MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENTRU INVESTIGAREA INFRACTIUNILORDIN JUSTIŢIE
 
Nr. 28/VIII/1/IP/2019                                                                                                         11 februarie 2019

Către,

ROMANIAN COMMUNITY COALITION
domnului Chris Terhes
[email protected]

Urmare solicitării dumneavoastră din 06.02.2019, având ca obiect cererea formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, transmisă Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, vă facem cunoscut următoarele:

Referitor la persoana care face obiectul interesului dumneavoastră, respectiv doamna Laura Codruta Kovesi, în calitate de procuror, la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt înregistrate un număr de 18 dosare, astfel:

1) *Dosar penal nr.42/P/2018

Inspectori judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare – Direcţia pentru procurori au fost investiţi cu efectuarea de verificări la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală. Printre inspectorii judiciari cărora li s-a repartizat lucrarea a fost şi d-na procuror FM. S-a sesizat faptul că, pe parcursul efectuării verificărilor în procedura prealabilă cercetării disciplinare s-ar fi exercitat presiuni asupra inspectorului judiciar FM de către procuror şef Direcţie Naţională Anticorupţie, Laura Codruta Kovesi, în sensul că aceasta să nu consemneze aspectele constatate pe parcursul efectuării verificărilor.

2) *Dosar penal nr. 199/P/2018

Referitor la faptele de corupţie ale magistraţilor vis-a-vis de director BI de la SC RCS RDS SĂ.

3) *Dosar penal nr. 261/P/2018

Referitor la dosarul penal nr. 468/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura central.

4) *Dosar penal nr. 262/P/2018

Referitor la cercetarea penală din dosar penal nr. 468/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală.

5) *Dosar penal nr. 263/P/2018

Referitor la cercetarea penală din dosarele 312/P/2014 şi 191/P/2015 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Centrală.

6) *Dosar penal nr. 265/P/2018

Referitor la fapte de abuz în serviciu şi fapte de corupţie – dosar 404/39/2018 al Curţii de Apel Suceava.

7) *Dosar penal nr. 342/P/2018

Procurorul PG, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu sprijinul şi acordul procurorului şef Laura Codruta Kovesi a exercitat promisiuni şi ameninţări asupra martorului denunţător MFI şi a inc. SH, cu scopul de a-i determina să dea declaraţii mincinoase în ceea ce o priveşte în dosarul penal nr. 95/P/2015.

8) *Dosar penal nr. 358/P/2018

Prin sesizările formulate autorii susţin că în esenţă persoanele din conducerea Primăriei Jilava ar fi fost favorizate de către toţi cei vizaţi în derularea litigiului pe care SOCIETATEA AGRICOLĂ JILAVA l-a avut cu Primăria Comunei Jilava în perioada anilor 1997-2006.

9) *Dosar penal nr.849/P/2018

În cursul anului 2015 la solicitarea procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie Ploieşti şi sub ameninţare că va fi arestat, numitul CVA a colaborat la înscenarea unor dosare penale pentru anumite persoane cu funcţii publice, prin ticluirea de probe. Toate aceste tehnici de fabricare a dosarelor penale au fost acceptate de către procurorul general Laura Codruta Kovesi.

10) * Dosar penal 891/P/2018

Persoana vătămată PS din mun. Constantă a formulat plângere penală în referire la soluţiile dispuse în dosarele privind pe demnitarii statului.

11) *Dosar penal nr. 1122/P/2018

Persoana vătămată a fost nemulţumită de modul în care au fost efectuate cercetările penale în dosarul în care s-a dispus trimiterea în judecată – dosar penal 11P/2017 precum şi referitoare la tergiversarea soluţionării plângerii de către procurorul Laura Codruta Kovesi, plângere depusă în luna februarie 2017 la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura centrală.

12) *Dosar penal nr. 1136/P/2018

În cursul lunii aprilie 2018 numitul ÎS a fost citat la sediul DNA -Structura Centrală, unde în prezenţa procurorului DPS, procurorul şef Laura Codruta Kovesi a încercat prin intimidare să-I determine să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului şi care să-i fie favorabile procurorului OLG.

13) *Dosar penal nr. 1172/P/2018

La data de 03.12.2018 petentul a depus denunţ – în cursul anului 2011 Laura Codruta Kovesi, la momentul acela procuror general al PICC], i-a solicitat să efectueze plata sumei de 268,689 lei reprezentând contravaloarea cursei aeriene România – Indonezia şi retur, cursa ce urma să fie efectuată în scopul aducerii în ţară a numitului PN, persoană faţă de care există în curs procedura de extrădare.

14) * Dosar penal 1279/P/2018

Numitul GFM, preşedinte al Fundaţiei Europene pentru Bună Guvernare şi Prevenire a Corupţiei -EurHonest, Bucureşti, sesizează săvârşirea infr. de corupţie de către procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ministerului Apărării Naţionale, Administraţie Prezidenţială.

15) * Dosar penal 1417/P/2018

Numitul VOS formulează plângere penală sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 280 al. 2 Cpen, 283 al. 2 C pen, privind pe procurorii Kovesi Laura Codruta, IM şi BR – în referire la dosar 347/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

16) * Dosar penal 1422/P/2018

Numită MF formulează plângere penală sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 297 C pen de către procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Kovesi Laura Codruta şi magistraţi judecători care au judecat cauzele avute pe rolul Judecătoriei Focşani.

17) * Dosar penal 102/P/2019

Numiţii ŞI şi SAD, foşti avocaţi în Baroul Bihor, formulează plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 297 Cod penal, art. 283 Cod penal şi art. 280 Cod penal, săvârşite de către Kovesi Laura Codruta, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi alţi magistraţi, atât judecători cât şi procurori, care le-au instrumentat şi judecat dosarele.

18) * Dosar penal 216/P/2019

Numitul SS, persoană privată de libertate, formulează plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 297 şi art. 367 Cod penal Cod penal de către procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Kovesi Laurea Codruta şi magistraţi judecători care au judecat cauzele avute pe rolul Curţii de Apel Suceava.

Alte date suplimentare nu vă pot fi furmizate.

Cu stimă,

Procuror şef secţie
Gheorghe Stan