Șefa DNA a vorbit, într-un interviu acordat România libera, despre activitatea DNA și relația cu SRI
Avem un stoc de aproape 7.000 de dosare, la care lucrează 86 de procurori. Tot ceea ce se vede că face DNA se face cu 86 de procurori, ajutați în activitate cam de 190 de polițiști. Prin urmare, nu este adevărat că suntem mii de oameni în DNA. Sunt doar 86 de procurori și 190 de polițiști.
Rata de creștere a numărului dosarelor înseamnă că, practic, această etapă, a anchetelor mari, de care vorbea recent fostul șef al SRI, George Maior, nu se va termina prea curând.
L.C.K.: Sunt convinsă că nu se va termina prea curând. Cred că există două cauze care determină o explozie, dacă vreți, a volumului de activitate în DNA. Una dintre ele este creșterea încrederii în această structură pentru că sunt foarte mulți cetățeni care vin și depun sesizări penale la noi. Numărul persoanelor care depun sesizări s-a majorat cu peste 75% față de anul anterior. În al doilea rând, avem și foarte multe sesizări care vin de la alte instituții publice. Sunt convinsă că volumul dosarelor se va menţine și în acest an la un nivel destul de ridicat.
Arestații ies din DNA cu cătușe la mâini. De ce țineți ca arestații să defileze în fața presei cu cătușe?
L.C.K.: Cătușele nu au fost inventate în 2015 și nu au fost inventate de DNA. Încătușarea persoanelor nu este o activitate care ține de procuratură. Noi suntem procurori. Nu noi decidem acest lucru. Modul în care se face încătușarea unei persoane este stabilit prin regulamente și ordinele ministrului de Interne, ale șefului Poliției Române, sunt regulamente polițienești pe care polițiștii noștri din DNA le respectă și le aplică. Eu pot să răspund pentru ce se întâmplă în interiorul instituției. Cătușele au devenit o problemă o dată cu filmarea persoanelor care ies din DNA. Dar sunt și persoane care au fost filmate încătușate și la Înalta Curte și când intră sau ies din arestul Poliției, când sunt duse la tribunal, la Curtea de Apel. Din păcate, toată lumea vorbește despre aceia care ies încătușați din DNA. Nu noi am făcut regulile, noi doar le aplicăm, prin polițiștii care lucrează cu noi. Sunt reguli foarte clare, când se pun cătușele, de ce se pun cătușele, cum se pun cătușele.
DNA s-ar împotrivi unei schimbări a regulilor, care ar face ca mult mai puțini reținuți și arestați să poarte cătușe?
L.C.K.: Nu avem noi căderea să stabilim cum trebuie făcută escortarea, care sunt condițiile de securitate pentru a transporta un reținut sau un arestat. Dacă există un regulament în vigoare, noi îl respectăm. La fel, dacă CSM stabilește un alt mod de comunicare publică, noi îl respectăm. Nu stabilim noi azi punem cătușe, mâine nu punem cătușe.
Să vorbim de relația SRI-DNA. Are domnul Coldea, prim-adjunctul SRI, un birou aici, la DNA, așa cum s-a spus?
L.C.K.: Nu. Nu există așa ceva. Oricum avem o problemă cu birourile pentru procurori. Unii stau îngrămădiți cu polițiștii pentru că avem o problemă de spațiu. Este exclus ca o persoană din afara instituției să aibă birou aici.
Cât de des vine domnul Coldea la dumneavoastră?
L.C.K.: Cred că ne-a vizitat în doi ani, de patru, cinci ori. Împreună cu colaboratori de-ai săi.
Aveți dumneavoastră birou la SRI?
L.C.K.: Nu, exclus. Însă, dacă o altă instituție a statului ne va pune la dispoziție niște birouri, pentru a mai rezolva problema spațiului, nu avem nimic împotrivă. Sigur, este o glumă. Nu am birou la SRI, nimeni din SRI nu are birou aici.
Cât de strânsă este relația cu SRI?
L.C.K.: Avem o relație foarte bună cu Serviciul Român de Informații. Cat timp SRI a fost condus de domnul George Maior am avut o colaborare instituțională foarte bună, care s-a bazat pe respect profesional, pe respectarea legilor și a protocoalelor care reglementează această colaborare.. Relația SRI este în continuare foarte bună chiar dacă între timp directorul SRI s-a schimbat. Este unul dintre partenerii instituționali cu care colaborăm, dar nu este singurul. Colaborăm și cu alte servicii de informații, de exemplu cu serviciul de informații al Ministerului de Interne. Faptul că unele cauze nu sunt atât de mediatizate duce probabil la această interpretare că ne-am baza în activitatea noastră exclusiv pe ce vine de la SRI. În același timp, dacă și celelalte servicii de informații din România ar avea o dorință de colaborare mai mare și ne-ar trimite mai multe sesizări, probabil și cooperarea cu ele ar fi mult mai bună. Noi cooperăm cu cei ce ne trimit informări.
Există un val de critici privind modul în care DNA se folosește de denunțători. Nu apare o problemă de credibilitate dacă vă bazați prea mult pe declarațiile unor foști complici care ar spune cam orice ca să scape?
L.C.K.: Niciun dosar făcut de DNA nu se bazează doar pe denunțuri sau pe interceptări. Ca regulă, nu există condamnări date pe un singur mijloc de probă. Nu există o regină a probelor în procedura penală românească. Nici măcar recunoașterea faptelor de către suspect nu îți ajunge pentru a obține o condamnare sau pentru a trimite pe cineva în judecată. Chiar și dacă persoana pe care o cercetezi recunoaște faptele trebuie să o coroborezi cu celelalte probe din dosar. Există dosare în care nu avem interceptări, de exemplu dosarele ANRP. Într-un dosar dacă avem interceptări, acele interceptări trebuie coroborate și cu alte probe.
La fel ca și denunțurile. Am văzut în spațiul public foarte multe discuții despre denunțători, că vine un denunțător, face un denunț și gata noi arestăm persoane. Noi nu arestăm persoane doar pe baza unui denunț. Avem foarte multe denunțuri care nu au finalitate, nu îți permit să ajungi la o trimitere în judecată. Nu ai cum să dovedești fapta.
Dacă o anumită persoană spune i-am dat o geantă lui x, nu poți dovedi…
L.C.K.: Nu poți dovedi, nu ai de unde să știi că acel denunț este unul serios, credibil. Ai un denunț serios și credibil în momentul în care poți să dovedești fapta cu alte mijloace de probă.
Cum ar fi?
L.C.K.: Extrase de cont bancare, dacă persoana spune “am scos bani din bancă și am dat mită”, sau mărturiile altor persoane care pot confirma acest lucru. Sunt foarte multe situații în care mita se oferă și se deghizează sub forma unor contracte de publicitate sau de sponsorizare.
Dosarul în care vameșii de la Otopeni au fost achitați a fost un eșec.
L.C.K.: Este un dosar care a fost făcut în 2005, sau 2006, dacă nu mă înșel, nu eram nici măcar Procuror General la vremea aceea, eram la Sibiu. Un dosar în care, în prima instanță, au fost date condamnări cu executare. Este foarte dificil să analizezi după 10 ani modul în care a fost instrumentat un dosar. Cu toate acestea, în astfel de situații noi facem o analiză a motivelor pentru care s-a dispus achitarea. Acolo unde constatăm că este o culpă a procurorului în administrarea probelor sau în a le interpreta reținem aceste achitări ca fiind imputabile. Vom analiza acest dosar la finele semestrului dar și la finalul anului.
Care este rata de eșec a DNA?
L.C.K.: Rata de condamnări este de peste 90 la sută, este un procent apreciat chiar și în raportul Băncii Mondiale ca fiind foarte bun. Media europeană de condamnări este undeva pe la 75 %, ceea ce arată că toate dosarele noastre sunt supuse unui control foarte riguros din partea instanțelor de judecată.
Multe din achitări au survenit ca urmare a modificărilor legislației, ca urmare a unor incriminări și dezincriminări. Sunt achitări care s-au dat după 10, 11 ani. Anul trecut a fost fost o achitare pentru un dosar din 2002, nici măcar nu era înființat DNA, dar sigur se contabilizează în statistica noastră.
Ce este important însă este că noi ne uităm la fiecare achitare, o analizăm pentru a vedea unde sunt greșeli care pot fi îndreptate și unde apar vulnerabilități. Avem inclusiv multe întâlniri profesionale cu judecători, la seminarii, în care încercăm să ne armonizăm, să vedem unde sunt greșeli.
Mai există dosare tergiversate ani de zile în instanțe și care se apropie de termenul de prescripție, cum este cazul dosarului “Căprioara”, în care este implicat Marian Oprișan?
L.C.K.: Au mai rămas foarte puține dosare care se apropie de termenul de prescripție și le monitorizăm cu atenție. Relația cu instanțele este foarte bună. În special cu Înalta Curte. Dovada este că în ultimii ani instanțele de judecată au pronunțat condamnări cu pedepse la închisoare cu executare. În 2014, o treime din totalul condamnaților execută pedeapsa în închisoare. În 2006 erau 161 de inculpați condamnați, în 2010 erau 155 de inculpați. În 2014, sunt de zece ori mai mulți inculpați condamnați. 1.138 de condamnați.
Acesta este rezultatul unui efort depus de judecători pentru a finaliza dosarele. Foarte mulți dintre ei dau termene săptămânale pentru a soluționa dosarele care se apropie de prescripție sau pe cele foarte vechi.
Încă o dată, aș vrea să apreciez colaborarea cu Înalta Curte și în special cu doamna președinte Livia Stanciu, care a luat câteva decizii manageriale importante. În ultimii ani, Înalta Curte de Casație și Justiție a reușit să devină cea mai importantă instanță din România. Este instanța care dă tonul. În același timp, nu vreau să neglijez efortul Tribunalului și al Curții de Apel București, unde noi avem foarte multe dosare.
Mulți văd o problemă serioasă în faptul că mulți judecători sunt foști procurori și că trecutul lor le poate influența deciziile.
L.C.K.: Este o interpretare extrem de subiectivă, așa putem spune și că există foști procurori care s-au făcut judecători după un conflict cu un coleg. Desigur, cei care sunt judecători și au fost anterior procurori cunosc sistemul din interior și cred că acest lucru poate constitui un avantaj. Pot să înțeleagă mai bine cum s-au administrat probele, pot să vadă mai bine anumite vulnerabilități riscuri în dosare, dar nu cred că sunt diferențe între judecătorii care au fost înainte procurori și ceilalți. Soluțiile diferă în funcție de probele din fiecare dosar.
O publicație din Gorj a semnalat recent o situație foarte îngrijorătoare privind un potențial conflict de interese în care s-ar afla procurorul Dănuț Volintiru, adjunctul șefului secției de combatere a corupției din DNA, subalternul dumneavoastră. Soția sa, notar, a câștigat 120.000 de euro din autentificarea mai multor contracte derulate de Complexul Energetic Oltenia, al cărui director, Laurențiu Ciurel, este urmărit penal în dosarul Șova. Ce măsuri ați luat împotriva procurorului Volintiru?
L.C.K.: Este o verificare în curs, verificarea se face de către Inspecția Judiciară, doarece ține de competența acestei instituții. Eu am transmis inspecției judiciare un memoriu pe care l-am primit cu privire la publicarea acestui articol și în acest moment se fac verificări. Nu știu rezultatul acestor verificări, probabil că inspecția judiciară urmează să îl anunțe.
Totuși, sunteți șeful procurorului Volintiru. Sigur v-ați făcut o părere despre acea dezvăluire. Cu atât mai mult cu cât ultima tranzacție autentificată de Daniela Volintiru a fost în 18 martie, ziua în care Comisia Juridică a Senatului încuviința cererea DNA de arestare preventivă a lui Dan Șova, în dosarul în care este implicat și Laurențiu Ciurel.
L.C.K.: Eu nu am păreri personale, ci doar instituționale. Am citit articolul și cred că toate aspectele care sunt prezentate acolo trebuie verificate și dacă sunt reale și ele reprezintă abateri disciplinare sau încălcări ale unor norme deontologice Inspecția Judiciară le va constata. Acesta este și motivul pentru care am sesizat Inspecția.
Doar Inspecția Judiciară poate lua o decizie în privința procurorului Volintiru?
L.C.K.: Da, doar Inspecția, cu privire la această problemă. Eu nu pot trage concluzii doar citind un articol. Este important însă că se verifică și vom afla dacă așa stau lucrurile sau nu.
Personaj principal în acest scandal este Laurențiu Ciurel, unul dintre suspecții din dosarul Șova. De ce nu cereți și arestarea lui Ciurel?
L.C.K.: Nu pot să comentez cazuri particulare. Ca observație generală, există situații în care, în același dosar, două persoane pot fi cercetate una în stare de libertate, alta în stare de arest. Contează foarte mult dacă este vorba despre aceeași faptă, sau dacă una dintre persoane este cercetată pentru mai multe fapte. Dacă vorbim despre infracțiunea de luare de mită, contează suma, dacă este mai mare sau mai mică. Sunt și situații în care propunem arestarea preventivă doar a unor persoane pentru că încearcă să distrugă probele sau să influențeze martorii. Acesta constituie în sine un motiv de arestare preventivă.
În cazul lui Ciurel, care dintre situații se aplică?
L.C.K.: Nu pot comenta cazuri particulare.
O altă persoană al cărei nume a fost vehiculat în cazul Șova este premierul Victor Ponta. Este Victor Ponta anchetat în vreun dosar al DNA?
L.C.K.: Până la acest moment nu are calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar DNA.
Alt dosar în care a fost vehiculat numele lui Victor Ponta ca potențial inculpat este cel privind ordonanța de urgență prin care un vicepreședinte al ASF a fost înlăturat din funcție. Dosar în care ar fi trebuit anchetat și fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu. Este Ponta anchetat în acest dosar?
L.C.K.: Dosarul a fost finalizat prin trimiterea în judecată a lui Dan Rușanu, premierul nu are calitate în acest dosar. Cât despre domnul Chițoiu nu am primit aviz de începerea urmăririi penale din partea Parlamentului motiv pentru care nu am putut să investigam acea parte din dosar. Nu am putut să facem nicio investigație cu privire la acea infracțiune pentru care îl suspectam. Nu am putut să îi luăm nici măcar declarații. Acea parte a anchetei este închisă din cauza parlamentului.
Dar implicarea lui Victor Ponta în dosarul Duicu?
L.C.K.: Dosarul este finalizat prin trimiterea în judecată, se judecă la Curtea de Apel București. Nici in acest dosar, premierul Victor Ponta nu are nicio calitate. Din probele administrate în cauză nu a rezultat că ar fi avut vreo implicare în faptele comise de domnul Duicu. Aici noi vorbim de probe și de ce putem dovedi. Nu ne putem baza învinuirile pe prezumții sau percepții.
Dar implicarea sa în dosarul votului în străinătate?
L.C.K.: Dosarul se află în lucru, este un dosar complex care vizează foarte multe persoane care au domiciliul în străinătate, sute de persoane. Avem nevoie de foarte multe informații din străinătate și de aceea nu cred c-o să îl putem finaliza într-o lună, două. Pot să vă spun însă că se lucrează la el.
Recent, tot Victor Ponta lua apărarea ANAF și spunea că nu această instituție este vinovată pentru că nu s-a reușit decât recuperarea unei mici părți din sumele care ar fi trebuit confiscate de la cei condamnați. Care este adevărul?
L.C.K.: În 2014, instanțele au dispus confiscarea și recuperarea unor prejudicii de peste 310 milioane €. Dacă această sumă ar fi fost efectiv încasată, s-ar putea dubla salariile medicilor. Este o sumă definitivă și care nu poate fi contestată.
Și cât a fost recuperat din ea?
L.C.K.: Asta să ne spună ANAF. Noi nu am primit de la ANAF un punct de vedere cu motivele pentru care ei nu execută. Avem imobile sechestrate, mașini sechestrate, sume de bani blocate în conturi, treaba statului este să execute aceste bunuri. Dacă facem comparație cu situația unei persoane fizice care nu și-a plătit impozitele este evident că există destule pârghii prin care statul îi recuperează. I se pune poprire pe conturi, de exemplu. Dacă nu ți-ai plătit un impozit de 100 de lei, ți se blochează contul în care primești salariul. Același lucru trebuie să se întâmple și în cazul persoanelor condamnate pentru corupție. Mai ales că multe dintre bunurile acestora sunt indisponibilizate.
Să înțeleg că veți candida la președinție…
L.C.K.: Nu!. Nu am nicio intenție să candidez la președinție. Anul acesta împlinesc 20 de ani de când sunt în magistratură și aș vrea ca toată experiența pe care am acumulat-o s-o folosesc in interesul sistemului judiciar. Nu doresc să candidez la președinție. Nici in 2016, nici în alt an. Cei ce fac astfel de speculații vorbesc în nume personal. Nu mi-am exprimat niciodată dorința de a candida la președinție și cred că rolul și rostul meu e să-mi duc la capăt mandatul în fruntea acestei instituții.
Multe persoane publice, în special politicieni, acuză un exces de zel din partea DNA. Ați primit semnale din partea partenerilor externi că împărtășesc această îngrijorare și că așteaptă clarificări sau explicații în anumite dosare?
L.C.K.: Nu! Dimpotrivă. Am primit felicitări pentru activitatea noastră și în special pentru că ne-am implicat în zone care până acum păreau de neatins – miniștri, parlamentari, persoane care au deținut funcții importante, persoane care au traficat sume mari de bani. Persoane care păreau intangibile.
Aţi făcut o analiză pe tipurile de infractori care comit fapte de corupție?
L.C.K.: În funcție de faptele comise, investigăm și anumite tipologii. Spre exemplu, în achiziții publice am constatat că de multe ori există legături foarte puternice între oamenii de afaceri și anumiți politicieni care primesc bani sau bunuri, care-și exercită influența pentru ca acei oameni de afaceri să obțină anumite contracte sau informații confidențiale din procedurile de atribuire. Din păcate, numărul persoanelor implicate în astfel de dosare nu este în scădere. Putem să punem creșterea numărului de dosare nu neapărat pe creșterea fenomenului de corupție, ci pe creșterea eficienței autorităților în a combate fenomenul corupției.
Spuneați că a crescut foarte mult numărul sesizărilor. De la cine vin aceste sesizări?
L.C.K.: În jur de 90% dintre dosare se constituie ca urmare a sesizărilor venite de la persoane fizice și juridice, cele mai multe fiind altele decât instituțiile statului, iar un procent de sub 5% îl constituie sesizările din oficiu. În acest procent se includ și sesizările care vin de la seviciile de informații. Deci, vedeți, mai nou dosarele DNA nu se bazează pe sesizări venite de la serviciile de informații, ci se bazează foarte mult pe sesizări venite de la persoane fizice și persoane juridice.
Când vorbim despre sesizări vorbim și de denunțători.
L.C.K.: Da.
Există o temere serioasă în societate că denunțătorii deschid calea unor potențiale abuzuri.
L.C.K.: Este, poate, o percepție greșită cu privire la acest gen de denunțători. Avem două situații. Prima, cea a persoanelor care sunt cercetate și își recunosc propriile fapte. Acum, după intrarea în vigoare a Codului Penal și a noului Cod de Procedură Penală, avem tot mai multe persoane care sunt învinuite, arestate și care doresc să-și recunoască vinovăția pentru că pedepsele pot fi foarte mari. Spre exemplu, pentru un dosar de corupție cu fapte comise după intrarea în vigoare a noului Cod s-a ajuns la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare cu executare, mai mult decât s-a dat, poate, într-un caz de lovituri cauzatoare de moarte. Din această perspectivă, sunt foarte multe persoane care doresc să-și recunoască faptele pentru că noul Cod permite ca atunci când recunoști la primul termen comiterea faptei pe care ai săvârșit-o și de care ești învinuit să ți se reducă pedeapsa cu o treime.
Și există și denunțători…
L.C.K.: Apoi, există situația celui care denunță o faptă de natură penală. Acesta scapă de pedeapsă doar dacă organul judiciar nu știa de acea faptă penală. Spre exemplu, când ai un caz cu doi oameni de afaceri care fac afaceri împreună, oferă mită pentru a obține un contract, iar unul dintre ei vine și denunță, prima condiție pentru a putea scăpa este ca organul judiciar să nu știe de această faptă. Atunci scapă.
Și nu pentru că așa vrea procurorul, ci pentru că, încă de când era în vigoare Codul din 1968, el este apărat de pedeapsă pentru că a dezvăluit o faptă penală. El este apărat de pedeapsă doar pentru fapta penală pe care o denunță, dar poate fi cercetat sau investigat pentru alte fapte legate de activitatea sa comercială. Mai există și alte situații în care se poate face un denunț. Spre exemplu, persoane care sunt cercetate într-o anumită cauză, potrivit legii, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă dacă denunță autorităților și ajută autoritățile să dovedească o faptă de corupție. Nu este vina organului judiciar sau a DNA că parteneri care la un anumit moment desfășoară activități ilicite împreună încep să se pârască unul pe celălalt.
Dar cine decide cine scapă cu un denunț și cine nu?
L.C.K.: Aceste reduceri ale limitelor de pedeapsă nu le aplică DNA. Le aplică o instanță de judecată. Practic, tot ce face un procuror din DNA este controlat de o instanță de judecată. Sumele care se dau ca obiect al mitei, sau ca obiect al traficului de influență, întotdeauna se confiscă potrivit legii. Se confiscă, de exemplu, de la cel la care le găsești. Avem situații în care s-au produs prejudicii și nu s-au putut confisca bunurile. Această situație, în prezent, este mult mai rară, pentru că avem această lege a confiscării extinse și poți extinde confiscarea bunurilor și valorilor și la alte persoane decât la cel care este suspect. Avem o evoluție a legislației care ne oferă mult mai multe instrumente.
Întrebarea este de ce nu există obligația ca un judecător să valideze înțelegerea dintre procuror și un denunțător, pentru a elimina riscul unor înțelegeri ascunse.
L.C.K.: Ba da, vă contrazic. Pentru că toate actele care se întocmesc în DNA într-un anumit dosar pot fi verificate de instanța de judecată. Spre exemplu, într-un dosar în care se prezintă un denunțător, denunță fapta penală și persoana pe care o denunță este trimisă în judecată, judecătorul studiază dosarul și vede toate documentele care sunt depuse – data la care s-a deschis dosarul, data la care s-a prezentat denunțătorul. Orice denunț care se face trebuie să se înregistreze într-un dosar penal, care poate fi verificat de instanța de judecată, de la prima hârtie până la ultima.
Există, concret, dosarul Microsoft și denunțurile făcute de Dinu Pescariu și Claudiu Florică. Procurorul a dispus netrimiterea în judecată pentru cei doi. Dar sesizarea inițială legată de acest dosar a venit, din câte se știe, de la Fujitsu Siemens Austria, de la procurorii austrieci. Nu înseamnă asta că denunțurile au fost ulterioare sesizării inițiale?
L.C.K.: Nu pot să comentez un caz în lucru. Pot doar să vă spun că soluția de clasare față de cele două persoane a avut ca obiect doar acele fapte despre care procurorul nu avea cunoștință. Dosarul Microsoft este un dosar complex. Într-adevăr, sunt mai multe sesizări care au fost trimise și care sunt cercetate în cadrul aceluiași dosar. Una este modul în care s-au atribuit contractele și vorbim de eventuale abuzuri în serviciu; una ţine de sumele de bani care s-au dat pentru a se încheia acele contracte și putem vorbi eventual de infracțiuni de luare/dare de mită sau cumpărare sau trafic de influență. Strict la acele fapte se referă decizia de clasare.
Acest lucru nu înseamnă că persoanele în cauză nu sunt cercetate pentru alte fapte sau că în cadrul investigațiilor care se derulează nu pot fi învinuite pentru alte fapte pe care nu le-au denunțat sau despre care organul judiciar avea cunoştinţă. Însă, în acest moment noi nu putem să facem publice aceste informații.
Ce se întâmplă cu banii pe care i-a luat mită în decursul anilor în care a activat ca intermediar sau chiar beneficiar?
L.C.K.: I se pot lua și acei bani. Sunt situații în care chiar și contractele încheiate în decursul actelor de corupție pot fi reziliate și pot fi desființate, dar asta nu mai e treaba DNA. Treaba DNA este să verifice modul în care s-a încheiat un contract, să stabilească un eventual prejudiciu, să stabilească dacă s-a luat sau nu mită pentru încheierea acelui contract. Dar sigur, autoritatea contractantă poate oricând să rezilieze un astfel de contract. Sunt și astfel de situații.
Contractele sunt altceva. Există vreo cale prin care i se pot confisca sumele pe care le-a obținut în anii în care a derulat afaceri ilegale?
L.C.K.: Depinde foarte mult de situația de fapt. Mi-e foarte greu să comentez o situație ipotetică, dar, în general, vă spun că sumele de bani care fac obiectul infracțiunilor de corupție, indiferent că este vorba de mită sau trafic de influență, se confiscă. Avem legea confiscării extinse, dar care se poate aplica, conform Curții Constituționale, doar pentru infracţiunile de după anul 2012.
Judecătorul ar putea să infirme înțelegerea dintre procuror și denunțător?
L.C.K.: Nu. Dar o persoană care este nemulțumită de soluția care s-a dat poate să facă plângere împotriva soluției și judecătorul trebuie să verifice dacă soluția este legală sau temeinică.
Soluția procurorului.
L.C.K.: Da.
Revin la bani. Dacă denunțătorul vine și spune sincer tot ce a făcut, motiv pentru care și primește clemență în final: am primit un milion şi jumătate de la X, am dat un milion lui Y și am păstrat eu 500.000. Acești 500.000 procurorul îi confiscă sau nu?
L.C.K.: V-am zis, depinde foarte mult de dosar. Sunt situații în care un denunțător este cercetat, spre exemplu, și pentru alte fapte. E foarte greu să delimitezi 500.000 luați pentru fapta A, sau 500.000 pentru fapta B. Trebuie stabilit cu probe și nu mă pot pronunța pe un caz general.
Dar dacă nu se găsesc acei bani, i se pot confisca alte bunuri?
L.C.K.: Poți să nu găsești, dar dacă se oferă, spre exemplu, mită un milion de euro și nu găsești banii, confiști contravaloarea – autoturisme, case, bijuterii, alte obiecte de valoare. Este confiscarea prevăzută în Codul Penal.
Deci, încă o dată, pentru toți oamenii care au această nelămurire legată de înțelegerile pe care procurorii le fac cu…
L.C.K.: Să vă lămuresc cu ceva, nu există o înțelegere făcută de procuror. Există doar un procuror care respectă dispozițiile legale. Această clemență nu este dată de procuror pentru că așa vrea el, ci e prevăzută în Cod, încă din 1968. E prevăzută în toată lumea, și în sistemul american. Dacă cineva vine și denunță și colaborează cu autoritățile, primește imunitate totală pentru faptele pe care le-a denunțat înainte ca autoritățile să știe. Nu este ceva inventat în România, nu e ceva nou. Este de fapt o clemență pe care o oferă legiuitorul, prin urmare procurorul nu face niciun fel de înțelegere cu nimeni. Procurorul primește o persoană care dorește să facă un denunț, denunțul se face întotdeauna scris, se înregistrează, după care vede dacă acel denunț îndeplinește condițiile legale sau nu, pentru a i se acorda acea clemență.
Problema este absența unui control asupra înțelegerii procuror – denunțător…
L.C.K.: La noi e foarte riguros reglementată situația în care o persoană nu e pedepsită dacă denunță fapte de natură penală. Și sunt două situații diferite. Acele persoane care fac autodenunț sau denunță fapte despre care organul judiciar nu știe sau care, poate, în cursul urmăririi penale, recunosc. Există toată această dezbatere în spațiul public, privind persoanele care în primul rând și-au recunoscut propriile fapte pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei și pentru a mai beneficia de o reducere au denunțat și fapte despre care organul judiciar nu știa. Dar haideți să fim serioși, când s-a mai întâmplat în România să avem persoane care să recunoască că au traficat influență sau că au primit mită de milioane de euro? De ce este acum așa de diferit? Contează valoarea mitei – poate contează, sigur că da – dar faptul că din 1968 au fost persoane care au oferit mită, după care au denunțat și au scăpat nu este un lucru nou, nu este un lucru care s-a întâmplat în 2015 sau în 2014. Se întâmplă din 1968 încoace. Deci, sunt foarte multe cazuri publice care, mă rog, nu au toate sentințe definitive. Dar în care persoane importante au venit, au denunțat fapte comise de alte persoane importante care sunt trimise în judecată sau condamnate, și atunci nu și-a pus nimeni problema de ce sunt denunțuri.
Dar trebuie să recunoaștem că au fost foarte puține cazuri din ’68 până foarte de curând..
L.C.K.: Să luăm ultimii doi sau trei ani. Dintre cazurile DNA sunt foarte multe cele care au ca obiect infracțiuni de luare de mită și care au plecat de la denunțuri. V-am spus, cu 75% a crescut situația denunțurilor. De ce în 2015 problema denunțătorului este atât de importantă și în 2014 sau 2013 nu a fost? Pentru că dosarele se soluționau la fel, la fel se aplica această clauză de nepedepsire, la fel se făceau denunțuri, sunt foarte multe dosare – o să găsiți și în 2012, și în 2013. Haideți să luăm un exemplu care vizează ANRP-ul – fostul vicepreședinte al ANRP-ului care a fost trimis în judecată și condamnat tot pe baza unui denunț. Nu și-a pus nimeni problema atunci: de ce persoana care l-a denunțat nu este pedepsită?
Noul Cod nu a adus modificări acestor prevederi?
L.C.K.: Din acest punct de vedere nu avem nicio modificare. Singurul element nou este că anumite denunțuri au vizat anumite persoane. În rest, vorbim de o dispoziție care se regăsește în administrația românească încă din ’68. Singura dispoziție nouă se referă la recunoașterea faptei la primul termen de judecată. Mergi pe o procedură simplificată și primești o reducere a pedepsei cu o treime. Dar cu privire la denunțător nu avem nimic nou față de 1968, nu avem nimic nou față de dosarele soluționate în DNA de-a lungul celor 10 ani de existență.
Și atunci cum vă explicați că fostul președinte Traian Băsescu se declară atât de deranjat de acest val de denunțuri?
L.C.K.: Nu mă interesează ce zice domnul președinte Băsescu. Dar pot să vă spun că această instituție a denunțătorului nu a fost inventată în România și nu este în legislație din ianuarie 2015, nici din 2014, nici din 2013. Această clauză de nepedepsire există din 1968, în Codul Penal.
Credeți că știa acest lucru?
L.C.K.: Nu știu și nu pot să comentez ce știe fiecare. În spațiul public am văzut de foarte multe ori luări de poziții fără ca oamenii să se informeze în prealabil. Sunt dispoziții publice care se regăsesc în Codul Penal, în Codul de Procedură Penală și care pot fi citite. Probabil că această discuție despre denunțători s-a amplificat în acest an datorită importanței funcției pe care au deținut-o anumite persoane, prezenți în anumit dosare. Însă, din punctul de vedere al investigatorilor, regulile sunt aceleași. Noi nu schimbăm Codul și nu schimbăm modul în care aplicăm Codul în funcție de persoana pe care o cercetăm. Este aceeași reglementare din 1968. De ce nu și-a pus problema în 2012, în 2014? Au mai fost dosare cu denunțători, dar atunci n-a existat problema aceasta.
Cât de dese sunt cazurile în care inculpații recunosc fapta la primul termen de judecată?
L.C.K.: Să știți că aceste situații au apărut după intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală. Problema cea mai mare pleacă de la modul în care se calculează pedepsele după noul Cod Penal, și anume acel cumul aritmetic. Practic, dacă primești o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru o mită și mai ai încă o faptă de mită de 5 ani închisoare primești 10 ani din start. Ceea ce este o noutate și se poate ajunge la niște pedepse foarte mari și atunci sigur că șansa de a petrece un timp mai lung în pușcărie poate să-i determine pe unii să facă aceste denunțuri. Anterior acestui Cod nu erau așa dese situațiile în care persoanele recunoșteau faptele comise sau doreau să denunțe.
O să vedem mai multe dosare finalizate pe zona achizițiilor publice?
L.C.K.: Da. Este o prioritate pentru noi. Investigarea cauzelor cu fraude în achiziții publice și a celor cu fonduri europene reprezintă priorități. Însă, ceea ce sesizăm noi de mai mult timp este faptul că nu trebuie să așteptăm ca DNA să rezolve această problemă. Eu cred că este extrem de important să se identifice vulnerabilitățile în astfel de proceduri și să se ia mai multe măsuri preventive. Eu cred că oamenii de afaceri își doresc un mediu concurențial curat și să fie siguri la o licitație că criteriile de selecție sunt corecte, sunt transparente. Același lucru îl vedem și în sistemul de educație, și în sistemul de sănătate. De exemplu, cel mai simplu caz: au fost arestați profesori pentru examenele la bacalaureat și totuși nu se schimbă nimic. Or, nu așa rezolvăm noi problema. Cred că este foarte important să se revizuiască această legislație privind procedura de achiziții publice, pentru că doar studiind hotărârile de condamnare în dosarele DNA se pot trage foarte multe concluzii privind riscurile și vulnerabilitățile care apar în astfel de proceduri.
Vorbeați de curând de domeniile prioritare pentru DNA. Ați amintit de domeniul sănătăţii. Când vom vedea primele rezultate aici?
L.C.K.: Când se vor finaliza dosarele. Și când vom reuși să strângem probe. Este foarte greu să estimăm un termen în care un dosar poate fi soluționat. Pentru că termenul de soluționare a unor dosare poate fi influențat de foarte mulți factori. În primul rând de termenele în care se poate finaliza o expertiză sau o constatare tehnico-științifică, de timpul în care pot fi audiați martorii. Majoritatea dosarelor care vin din DNA sunt complexe.
Microsoft este unul dintre acestea?
L.C.K.: În Dosarul Microsoft au fost sute de audieri. Vă dați seama, o audiere poate dura 6 – 7 ore pentru un martor, ca să lămurești toate aspectele. Și dacă avem sute de oameni, îți trebuie sute de zile ca să termini o audiere. Apoi, durează mult dacă ai de verificat conturi bancare în străinătate, spre exemplu, sau ai nevoie de diferite documente din străinătate și ai comisii rogatorii. Întotdeauna depinde foarte mult de modul în care partenerii noștri ne dau răspunsuri. Deci, depinzi foarte mult de ceea ce cere apărarea unui suspect. Dacă vine o listă de 20 de martori sau îți cere să faci o expertiză – acum, potrivit Codului de Procedură Penală este obligatoriu să dispui expertiză dacă inculpatul cere acest lucru, chiar dacă ai deja o constatare tehnico-științifică făcută. Sunt foarte mulți factori care-ți pot influența o anchetă.
Legat de aceste comisii rogatorii, au fost multe situații în care avem și companii internaționale implicate. De ce nu au fost anchetați și cei de la Microsoft, de exemplu, în Dosarul Microsoft?
L.C.K.: E foarte simplu. Au fost licențe Microsoft, dar compania Microsoft, practic, nu are nicio calitate în acest dosar. Contractul în cauză a fost făcut de alte companii cu statul român. Toată lumea spune dosarul Microsoft, dar Microsoft nu are niciun fel de calitate în acest dosar.
Dar în cazul încălcării ordinului care reglementa prețurile la medicamente, o ilegalitate dezvăluită de „România liberă“, sunt implicate firme internaționale. Vor fi investigate?
L.C.K.: Cred că acest dosar e la Parchetul General, nu-i la noi.
Deci DNA nu are nicio problemă să ancheteze și companii străine atunci când ele sunt implicate în afaceri de corupție din România?
L.C.K.: Nu. Nu avem niciun fel de problemă. Avem situații în care anchetăm persoane care, spre exemplu, n-au cetățenie română. Atunci când avem nevoie cooperăm și cu colegii din străinătate. Deci n-avem niciun fel de reținere în a ancheta pe nimeni. Indiferent că e român, că e străin, că are funcție importantă sau mai puțin importantă.
De ce nu avem evoluții în dosarele EADS?
L.C.K.: Sunt evoluții. Faptul că ele nu sunt făcute publice nu înseamnă că nu sunt evoluții. Cele două dosare Microsoft și EADS la un anumit moment se suprapun pe anumite faze, motiv pentru care sunt lucrate de aceeași echipă de procurori. În dosar au fost dispuse măsuri preventive față de câteva persoane, ceea ce a determinat urgentarea finalizării investigațiilor cu privire la persoane față de care existau măsuri preventive. Vă asigur că se lucrează ritmic. În fiecare zi se desfășoară activități. Nu este un dosar în care să nu dăm soluție sau în care să nu lucrăm. Însă o să facem public aceste lucru când vom putea.
Cum decurge cooperarea cu autoritățile germane în acest dosar?
L.C.K.: Și cu autoritățile germane și cu alte autorități avem o cooperare bună. Sunt foarte multe aspecte care trebuie verificate în dosar. Sunt dosare complexe. Procurorii care au acest dosar în lucru au și alte dosare, și atunci sigur că încercă să le termine cât mai rapid. Aș vrea să vă zic că anul trecut, cu un efort foarte mare, procurorii au soluționat peste 4.100 de dosare. Cele mai multe dosare soluționate într-un an de când există DNA. Cu tot acest efort, la sfârșitul anului tot au mai rămas 5.000 de dosare. Deci imaginați-vă că noi, ca să terminăm toate dosarele pe care le avem în lucru, să fim la zi cu dosare noi, înregistrate în 2015, ar trebui ca un an de zile să nu lucrăm în dosarele nou-înregistrate. Și gândiți-vă că acum avem 7.500 de dosare la 86 de procurori. Acesta este și motivul pentru care, uneori, dosare care s-au înregistrat în DNA în 2010 sau în 2011 sau în 2012 sunt finalizate abia acum. Acest lucru se întâmplă în special în cauzele care au ca obiect infracțiuni de achiziții. Acolo trebuie să ridici documente sau să faci diverse expertize și este mult mai greu să le finalizezi în 6 luni sau într-un an de zile.
Totuși, există dosare care privesc fapte de care mass-media vorbește de 10 ani. Cum este EADS.
L.C.K.: El a fost înregistrat la DNA în 2010.
Cum vă explicați că, deși se referă la fapte comise începând cu 2004, au ajuns să fie înregistrate în 2010?
L.C.K.: Acuma e foarte greu să răspunzi pentru ce s-a întâmplat înainte de anul 2013, pentru că n-am fost aici. Pot doar să vă spun că aceste dosare – unele în 2009, unele în 2010 – au fost conexate. Au fost mai multe dosare, mai multe sesizări diferite care sunt strânse într-un singur loc. În același timp și DNA a trecut prin diverse reorganizări administrative. Au fost foarte mulți procurori care au plecat, care au venit. Problema volumului de activitate în DNA nu este de anul acesta, dar vă amintiți și domnul Morar a arătat de foarte multe ori că sunt procurori care efectiv erau sufocați de dosare – 150 de dosare din care unul este dosarul Microsoft și EADS.
Insist pe acest dosar, pentru că s-au vehiculat nume foarte importante care și-au pus semnătura pe documentele afacerii EADS.
L.C.K.: Și acum credeți că noi facem activitățile publice când vrea X sau Y? Noi o să facem publice activitățile atunci când se poate. Pentru că interesul nostru este să securizăm ancheta, să facem investigații serioase și pe toate aspectele – atât EADS cât și Microsoft. Noi nu reacționăm la stimuli externi, pentru că scrie un jurnal X, că cineva se plânge că știe el că în dosar e ceva și noi nu facem. Nu știe nimeni ce este în dosar, în afara procurorului de caz, iar la momentul la care procurorul strânge toate probele, are toate indiciile, atunci poate să facă publice anumite activități. Dar repet, faptul că nu spunem zilnic ce facem în dosare, asta nu înseamnă că nu se lucrează.
În afacerea Microsoft primele sesizări au fost făcute în 2005. Ce s-a întâmplat între 2005 și 2012?
L.C.K.: Au fost mai multe dosare, unul în 2009, unele în 2010. Au fost și foarte multe soluții care s-au dat între timp pe anumite aspecte. Și în 2013 au fost sesizări.
Dacă au existat sesizări anterioare, înseamnă că au existat și soluții de NUP.
L.C.K.: În 2013 când toate dosarele s-au conexat, s-au verificat și sesizările anterioare – o parte dintre ele au fost infirmate, o parte nu. Ceea ce am făcut noi în cele două dosare a fost să reunim toate informațiile și absolut toate sesizările la o singură echipă de anchetatori. Practic s-au verificat cu această ocazie și soluții anterioare – unele erau legale, altele au fost infirmate. E posibil ca în 2010 procurorul să nu fi avut toate informațiile.
În clipa de față nu suspectați că anumite dosare legate de afacerea Microsoft ar fi fost băgate sub preș, în trecut?
L.C.K.: Nu. Dar eu n-am suspectat niciodată acest lucru. Sigur, au fost dosare care au stat în nelucrare în DNA, dar sunt convinsă că ele au stat în nelucrare din cauza supraaglomerării procurorilor sau poate pentru că procurorii la vremea respectivă au avut, eu știu, o altă prioritizare a dosarelor. Au fost și procurori care de-a lungul timpului au fost revocați din DNA sau care au plecat din DNA pentru că nu întruneau exigențele de profesionalism și de rigoare care sunt necesare unei astfel de structuri, dar sunt convinsă că marea majoritate au lucrat dosarele în mod corect.
Cum vă explicați ceea ce acuză președintele Băsescu, și anume că în timpul mandatelor sale prezidențiale foști miniștri, foști premieri, oameni de afaceri, precum Voiculescu, Năstase, au putut fi condamnați fără să fi stat măcar o zi în arest preventiv, în timp ce acum avem numeroși demnitari arestați?
L.C.K.: Am văzut că subiectul care privește arestările e foarte mult dezbătut în spațiul public. Dintr-un punct de vedere nu este rău, este bine să explicăm. În primul rând, DNA nu arestează. Nu procurorii au competență să aresteze, ci instanțele de judecată. Ce înseamnă acest lucru – pe care foarte multă lume îl ignoră, dar este extrem de important? Înseamnă că o propunere a procurorului este întotdeauna cenzurată de un judecător. Avem situații în care, mergând cu o propunere de arestare, se admite sau nu se admite. Ați văzut, în unele situații primim, în altele nu. Este un control pe care-l face judecătorul asupra probelor, asupra oportunității măsurii, de foarte multe ori. Și atunci cred că este un lucru pe care toată lumea trebuie să-l aibă în vedere. Nu e vina DNA că persoanele sunt arestate mai mult sau mai puțin în România. Acum, nu știu ce criterii au în vedere cei care critică DNA, la ce se raportează. Eu am două criterii și la niciunul nu spun că DNA arestează într-un procent în care pot exista temeri. Spre exemplu, în 2014, din 7.147 de persoane arestate, numai 178 erau arestate doar în dosarele DNA. Deci dacă ar fi să o spun în procente – 2,49% din arestații din 2014 erau arestați în dosarele DNA. Dacă ne raportăm la anul anterior, la 2013, au fost 155 de arestați. Practic în 2014 a crescut numărul arestaților DNA cu 23 de persoane. Nu e mult.
În condițiile în care și numărul dosarelor a crescut în același timp.
L.C.K.: A crescut și numărul de dosare, deci dacă ne raportăm la numărul total al arestaților din România, procentul este foarte mic. Ceea ce a stârnit o emoție cu aceste arestări a fost calitatea persoanelor pe care noi le investigăm. Și în ultimii ani scopul DNA a fost să se axeze pe corupția la nivel înalt. Este vina noastră că miniștrii sau deputații sau senatorii au comis fapte de corupție? Sigur, noi trebuie să investigăm aceste fapte, să luăm măsurile care trebuie. Au fost multe situații în care nu avem fapte actuale, ci comise în 2012 – acolo este destul de dificil să ceri arestarea preventivă dacă nu ai fapte noi, dacă nu ai indicii noi că s-au comis fapte sau dacă persoanele pe care le cercetezi n-au încercat să distrugă probe sau să influențeze într-un anumit fel procesul. Condițiile în care se dispune arestarea sunt foarte stricte, sunt prevăzute în lege. Propunem arestări acolo unde sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.
Și în cazul Vâlcov ce s-a întâmplat?
L.C.K.: Nu vreau să comentez un caz în lucru. Sunt situații în care noi suntem sesizați în acest moment cu fapte anterioare, de foarte multe ori având în vedere funcția pe care o deține o persoană, cuantumul – dacă vreți, obiectul mitei, valoarea pe care o are, faptul că este o activitate care se desfășoară pe perioadă mai lungă de timp – acestea sunt criterii ce trebuie avute în vedere cu ocazia unei eventuale propuneri de arestare preventivă. N-aș putea să vă dau o rețetă, dacă vreți, clară pentru fiecare caz. Fiecare caz depinde foarte mult de probele pe care le administrezi, de sume, de importanța funcției pe care o deține persoana. Până la urmă, o persoană cu funcție importantă în stat este un model în societate și trebuie să îndeplinească niște condiții de corectitudine. Și atunci, faptul că deții o funcție și comiți totuși o faptă de corupție, poate fi un criteriu pentru a decide dacă se impune sau nu arestarea preventivă și poți să soliciți acest lucru.