2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:15
No menu items!

Laura Codruța Kovesi cere Guvernului ordonanță de urgență pentru reglementarea controlului judiciar

spot_img

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a transmis o scrisoare ministrului Justiției, în care susține necesitatea unei intervenţii legislative urgente care să modifice dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune şi să reglementeze durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, procedura şi durata maximă pentru care pot fi prelungite

Ponta_Kovesi_SZ 2

În opinia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, controlul judiciar ar trebui să fie dispus pentru o perioadă de 60 de zile şi prelungit succesiv pentru aceeaşi perioadă, iar durata totală  a măsurii preventive să nu depăşească doi ani.

Demersul are loc ca urmare a faptului că pe 4 decembrie 2014, Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea dispozițiilor art. 211 – 217 din Codul de procedură penală care reglementează măsurile preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, întrucât nu prevăd durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri.

În scrisoarea transmisă ministrului Justiției, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție notează că adoptarea acestei decizii poate da naştere unor vulnerabilităţi în cauzele penale aflate în curs şi în care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

Astfel, există riscul ca inculpaţi a căror libertate de mişcare a fost restrânsă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi să părăsească teritoriul ţării, îngreunând astfel desfăşurarea procesului penal. Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie există mai multe asemenea cauze care privesc persoane publice suspectate de săvârşirea unor infracţiuni grave şi care beneficiază de resurse materiale semnificative, materializarea acestui risc poate crea în rândul publicului impresia că inacţiunea autorităţilor a facilitat acestor persoane sustragerea de la răspunderea penală.

comunicat DNA

Având în vedere că prin acest act normativ se urmăreşte reglementarea unei măsuri preventive deja existente, în scopul de a proteja drepturile fundamentale ale persoanelor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție apreciază că modificările ar trebui adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă care să intre în vigoare anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.