4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:14
No menu items!

Lapoviţă şi NINSOARE în sudul ţării, VÂNT puternic în sud-est şi la munte

spot_img

Avertizările meteorologilor sunt valabile până duminică la prânz

ploi abundente

Lapoviţă şi ninsoare se vor înregistra, de sâmbătă după-amiază până duminică, în judeţele din sudul ţării, în special în Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, iar în judeţele din sud-est şi la munte, vântul va atinge viteze de până la 70 de kilometri pe oră.

Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de sâmbătă, de la ora 16.00, până duminică, la ora 12.00, în toată ţara vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului.

În sudul ţării şi în special în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi, ploile se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va continua să prezinte intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane, cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe arii restrânse 60-70 de kilometri pe oră.

Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Giurgiu şi Teleorman sunt de vineri sub avertizare Cod galben de vânt. Potrivit avertizării nowcasting, prelungită de Administraţia Naţională de Meteorologie până sâmbătă, la ora 14.00, vântul depăşeşte la rafală viteze de 55-65 de kilometri pe oră şi, izolat, 75 de kilometri pe oră. Şi zone extinse din Dobrogea sunt sub avertizare nowcasting Cod galben de vânt puternic, până la ora 16.00.