-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:39
No menu items!

UPDATE Lanț de atentate teroriste la Paris: zeci de morți și peste 100 de ostatici. Preşedintele François Hollande, evacuat de pe Stade de France / VIDEO

spot_img

Mai multe explozii şi incidente armate au avut loc vineri seară în centrul Parisului, în zona Stade de France, unde avea loc un amical între echipele de fotbal ale Franţei şi Germaniei. Cel puţin 30 de persoane au murit în urma acestor incidente, au anunțat oficiali ai Poliţiei citate de AFP.

  • UPDATE

Un nou atac cu arme automate a fost semnalat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în cartierul Halles din Paris, relatează postul Europe 1.

  • UPDATE

Surse din Poliție, citate de BMF TV, anunță 60 de morți și sute de ostatici în sala de spectacole Bataclan.

  • UPDATE

Bilanţul atentatelor din Franţa este de cel puţin 40 de morţi.

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise, iar alte sute sunt rănite în urma atacurilor teroriste comise vineri seară în Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei citate de AFP.

În plus, cel puțin 100 de oameni au fost luați ostatici în sala de concerte Bataclan din Paris, unde se desfăşura un concert rock.

  • UPDATE

Luare de ostatici într-o sală de concerte din Paris

Persoane înarmate au luat mai mulţi ostatici în sala de concerte Bataclan din Paris, unde se desfăşura un concert rock, afirmă surse din cadrul Poliţiei franceze citate de AFP.

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei franceze, cel puţin 60 de persoane au fost luate ostatice într-o sală de concerte.

Atacul a avut loc în sala de concerte Bataclan, unde era un spectacol al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Potrivit unor martori, s-a auzit o explozie foarte puternică în timpul concertului şi zeci de focuri de armă.

Mai multe explozii şi incidente armate au avut loc vineri seară în centrul Parisului

Două explozii au avut loc în zona Stade de France, iar preşedintele François Hollande, care asista la meciul amical dintre reprezentativele Franţei şi Germaniei, a fost evacuat de serviciile de securitate.

În paralel, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan.

Într-o imagine surprinsă pe strada Charonne şi publicată de ediţia on-line a cotidianului Le Figaro se pot vedea mai multe cadavre acoperite cu nişte pături.

Ministerul francez de Interne a creat o celulă de criză.

https://www.youtube.com/watch?v=dXxldTEjWqA