7.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 20:18
No menu items!

La un an de război în Europa, Joe Biden merge în Polonia. Anunțul oficial al Casei Albe

spot_img

Casa Albă a anunțat că președintele Joe Biden se va deplasa în Polonia în perioada 20-22 februarie pentru a-și arăta sprijinul față de Kiev, chiar înainte de se împlini un an de când Rusia a invadat Ucraina (24 februarie). Biden își dorește să întărească argumentul că Statele Unite vor continua să ofere Ucrainei asistență și ajutor suplimentar în materie de securitate, relatează Reuters.

„Președintele va spune foarte clar că Statele Unite vor continua să fie alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională de la Casa Albă.

De asemenea, reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional se vor întâlni cu oficialii ucraineni la Varșovia săptămâna viitoare, transmite Reuters, citând surse instituționale, în contextul în care Ucraina face demersuri pentru un program de împrumut de mai multe miliarde de dolari pentru a-și acoperi nevoile de finanțare, având în vedere războiul din Rusia.

Agenția globală de rating Moody’s a retrogradat vineri ratingul suveran al Ucrainei, întrucât se așteaptă ca războiul cu Rusia să creeze provocări de lungă durată pentru țară. Site-ul Moody’s a precizat că retrogradarea semnifică faptul că obligațiile de datorie sunt „probabil în incapacitate de plată sau foarte aproape de aceasta”.

R. Dan