-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:17
No menu items!

La summitul UE România își propune decuplarea alocărilor de rata de absorbție

spot_img

summit UE

În cea de-a doua zi a Consiliului European dedicat bugetului 2014-2020, obiectivul primordial al României este decuplarea alocărilor viitoare de rata de absorbție în perioada 2014-2020, potrivit unor surse europene.

“Principalul obiectiv de negociere în mandatul preşedintelui va fi decuplarea alocărilor de rata de absorbţie”, au precizat sursele europene.

De asemenea, România vizează un nivel al prefinanțării în jur de 7%, TVA elibigil și cofinanțare de 85%. Aceste aspecte se află pe masa negocierilor și s-ar putea regăsi în varianta finală de buget.

O altă propunere care urmează a fi supusă negocierilor dintre liderii europeni şi cei ai statelor membre ale UE este top-up-ul, o soluție promovată puternic de președintele Traian Băsescu și acceptată de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Acest mecanism vizează creșterea confinanțării pe coeziune de la 85% la 95% pentru țările care se află sub programe de asistență, adică inclusiv pentru România.

 Președintele Consiliului European va prezenta cel mai probabil vineri o nouă propunere de buget, după ce statele net contributoare și-au manifestat nemulțumirea față de proiectul prezentat joi.

Deși susține că până la un acord comun în cazul bugetului Uniunii Europene pentru 2014-2020 vor trebui depășite mai multe obstacole, cum ar fi “criza, contributorii neţi care doresc diminuarea contribuţiilor, beneficiarii care vor menţinerea unui buget european rezonabil”, preşedintele Traian Băsescu este încrezător că până la urmă se va ajunge la o înţelegere.