-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:29
No menu items!

La plajă, cu rezervare. Condițiile pentru litoralul românesc

spot_img

Cei care vor să meargă la plajele concesionate de pe litoralul românesc trebuie să își facă rezervare, online sau telefonic. Pentru celelalte plaje, autoritățile locale sunt responsabile de menținerea distanțării sociale și a regulilor de igienă.

Numărul de persoane care pot face plajă este limitat, având în vedere că sezlongurile trebuie așezate cu păstrarea distanței de 2 metri între ele, conform normelor publicate în Monitorul Oficial.

Șezlongurile și alte echipamente de pe plajă trebuie dezinfectate înainte de a fi folosite de alți clienți. Pe plajele neconcensionate, autoritățile locale sunt responsabile de evitarea aglomerației.

Potrivit ordinului pentru aprobarea normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activitățile de operare a plajelor turistice, semnat de ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, ministrul Economiei, Virgil Popescu, si de secretarul de stat Mircea Fechet de la Ministerul Mediului, publicat în Monitorul Oficial, între sezlongurile de pe plajă trebuie păstrată o distanță de doi metri, dacă acestea sunt utilizate de persoane care nu sunt din aceeași familie.

De asemenea, administratorii plajelor trebuie să ia măsuri pentru a limita accesul în functie de locurile disponibile, pentru a se evita aglomerațiile, să stabilească în mod clar culoare unidirecționale, de intrare/ieșire, să limiteze numărul de angajați care intră în contact cu publicul.

Accesul la plajă se va face dupa o rezervare, telefonică sau online.

Clienții vor fi serviti la locurile lor de pe plajă și se recomandă servirea de produse ambalate individual, iar angajații trebuie să poarte măști de protecție.

Totodata, zonele de lucru de pe plajă (scaunele sau turnurile salvamarilor) trebuie reamenajate, astfel încât aceștia să poată păstra distanța de minim 1,5 metri între ei.

Echipamentele de pe plajă (sezlonguri) vor fi dezinfectate după fiecare utilizare, înainte de a fi folosite de alți clienți. Totodată, trebuie asigurate substanțe dezinfectante pentru clienți pe plajă și la grupurile sanitare.

De asemenea, sunt interzise sporturile si activitățile de agrement pe plaje în alte locuri decât cele amenajate, iar acolo se desfășoară cu limitarea numărului de persoane care nu sunt din aceeași familie.

În cazul plajelor neconcesionate, autoritățile locale sunt responsabile pentru măsurile de evitare a aglomerației.