2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:06
No menu items!

La atenționarea lui Ponta, Comisia Europeană modifică raportul MCV

spot_img

Ponta Bruxelles raport MCVDupă ce prim-ministrul Victor Ponta a declarat că raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, dat publicității, miercuri, la Bruxelles, conține anumite informații eronate, Comisia Europeană a modificat textul documentului.

Formula „dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie” a fost înlocuită cu „în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal”.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a precizat că modificarea din textul raportului reprezintă o clarificare, nu corectarea unei erori, fiind decisă de către Colegiul Comisarilor în urma unei analize interne.

„Am modificat textul în acest mod pentru a evita ambiguităţile. Sunt doi miniştri care au fost efectiv puşi sub urmărire penală, acestea fiind cazuri confirmate”, a afirmat Gray.

Oficialul european a arătat că este o procedură normală verificarea textului raportului după adoptarea acestuia, înainte de a fi trimis Parlamentului European şi statelor membre. „Versiunea de pe site-ul Comisiei este cea finală. Cred că aceasta este singura modificare a textului, nu ne aşteptăm să mai apară şi altele. Am mai făcut-o de câteva ori şi în anii trecuţi, nu e prima modificare de acest fel. După ce este adoptat, textul raportului mai este verificat încă o dată pentru a avea o formă finală înainte de a fi trimis statelor membre„, a mai spus Mark Gray. A.T.