4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:53
No menu items!

Lăzăroiu (CCR): Noi am spus clar că nu avem competențe să dăm avize în avans

spot_img

Judecătorul Petre Lăzăroiu de la CCR a precizat, joi, că instanța constituțională nu are competențe să dea avize în avans privind o eventuală încălcare a legii fundamentale.

Petre Lazaroiu

Judecătorul Petre Lăzăroiu de la Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat, joi, că decizia CCR spune că nu există conflict între premier și președinte pe tema dreptului șefului statului de a face campanie electorală, iar instanța constituțională nu are competențe să dea avize în avans privind o eventuală încălcare a legii fundamentale.

Întrebat dacă președintele a încălcat Constituția sau nu prin faptul că s-a pronunțat în favoarea unui partid politic, Lăzăroiu a răspuns: „Noi am spus clar că nu avem competențe să dăm avize în avans. Într-o altă situație putem să apreciem. Ne-am pronunțat în sensul că nu există conflict„.

El a precizat că în motivarea CCR se vor arăta care sunt limitele și atribuțiile președintelui.

Referitor la purtarea de către șeful statului a unui tricou cu însemne electorale ale unui partid, Petre Lăzăroiu a refuzat să răspundă la întrebare.

Sesizarea premierului Victor Ponta privind conflictul cu președintele Traian Băsescu legat de implicarea șefului statului în campania electorală a fost respinsă, miercuri, de Curtea Constituțională a României (CCR).

CCR constată că nu există un conflict juridic de natură constituțională între președintele României și Guvern, generat de conduita și declarațiile publice ale președintelui țării. Decizia este definitivă și general obligatorie. Se comunică președintelui, prim-ministrului și se publică în Monitorul Oficial, Partea I”, se arăta în minuta CCR.

Anterior, surse precizaseră că judecătorii au respins sesizarea pe motiv că nu există conflict între Guvern și președinte, iar Traian Băsescu nu e competitor politic.

Pe 5 mai, premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională a României (CCR) în legătură cu “existența unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, cel abilitat prin Constituţie şi lege să organizeze campania electorală, şi Preşedinte”

 

D.M.