4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:01
No menu items!

Lămâia binefăcătoare

spot_img

Lămâia binefăcătoare

Egiptenii antici consumau lămâi pentru a fi protejaţi de otrăvire. Noi consumăm lămâi, pentru că au nenumărate beneficii pentru sănătate: antivirale, antibacteriene, imunostimulatoare, diuretice şi detoxifiante. Lămâia conţine acid citric, calciu, magneziu, vitamina C, bioflavonoide şi pectine, care luptă cu relele ce atacă organismul.

Suc, ceai, limonadă, dressing, cataplasmă, esenţă sau sare, fructul galben miraculos ajută pielea să fie strălucitoare şi omoară bacteriile care cauzează acneea. Lămâia calmează şi alungă oboseala, agitaţia, ameţeala şi nervozitatea. Inhalarea uleiului de lămâie creşte capacitatea de concentrare şi meţine mintea în stare de alertă.

Lămâia scade febra, vindecă nasul care curge şi durerea de gât, răceala, gripa şi aftele. Tratează bătăturile şi infecţiile pielii gen eczemă, vindecând şi stopând mâncărimea. Combate oboseala cronică şi epuizarea, fiind revigorantă. Stimulează activitatea cerebrală, ajută respiraţia şi luptă împotriva hipertensiunii arteriale.

Reglează colesterolul şi tratează înţepăturile de viespe, fiind agent natural împotriva excesului de aciditate responsabil de reumatism. Calmează zonele inflamate şi dureroase, stimulează producerea acidului gastric şi a activităţii muşchilor stomacului. Uleiul de lămâie are proprietăţi terapeutice asupra vaselor de sânge şi ajută în lupta împotriva varicelor.

 

C.N.