3.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 4:46
No menu items!

Kremlinul reacționează după negocierile cu SUA. Rușii acuză că revendicările lor au rămas fără răspuns

spot_img

Moscova apreciază, joi, că Statele Unite ale Americii nu au luat în calcul revendicările ruse în domeniul securităţii şi nu au răspuns pozitiv ”principalei” revendicări ruseşti. Kremlinul vine cu aceste aprecieri,  la o zi după ce americanii au răspuns acestor revendicări ruse care se află în centrul crizei ruso-occidentale cu privire la Ucraina şi NATO, relatează AFP.

”Nu vom tergiversa reacţia (…), însă nu ne aşteptăm ca reacţia să vină acum”, a declarat Peskov. El a apreciat că există loc de continuare a dialogului cu Statele Unite, potrivit Reuters.

El a apreciat că actualele tensiuni din Europa amintesc de Războiul Rece, în pofida faptului că Moscova cere anularea unor înţelegeri de după Războiul Rece.

Peskov apreciază că este atât în intereseul Moscovei, cât şi al Washingtonului să continue dialogul, după ce a denunţat drept ”inacceptabile” răspunsurile Statelor Unite şi NATO la principalele revendicări şi a apreciat că nu lasă loc de optimism.

Statele Unite şi NATO au respins miercuri revendicări-cheie ale Rusiei, şi anume o încetare a extinderii Alianţei Nord-Atlantice şi o retragere a desfăşurărilor militare NATO la frontierele din 1997, însă au dat totodată asigurări că vor să discute serios cu Rusia despre temerile acesteia la adresa securităţii sale.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat, la rândul său, că Statele Unite nu au dat un răspuns pozitiv ”principalei” revendicări ruse, şi anume încetarea extinderii NATO, mai ales în Ucraina.

”Nu există un răspuns pozitiv la problema principală” în documentele pe care Moscova le-a primit de la Washington.

Însă ”există o reacţie care permite să se spere la începutul unei discuţii serioase în probleme secundare”, afirmă într-un comunicat Serghei Lavrov.

”Problema principală este poziţia noastră clară cu privire la caracterul inacceptabil al continuării expansiunii NATO către est şi desfăşurarea de armament de atac care ar putea ameninţa teritoriul rus”, precizează Lavrov.

El denunţă din nou ”expansiunea neînfrânată a Alianţăei” Nord-Atlantice, în pofida unor promisiuni făcute Moscovei în anii ’90.

Serghei Lavrov insistă asupra faptului că ”dreptul de a-ţi alege alianţele este în mod clar condiţionat de necesitatea de a ţine cont de interesele de securitate ale oricărui alt stat”, inclusiv ale Rusiei.

În opinia sa, acest principou este ”în mod voit trecut sub tăcere” de către Occident.

”Noi nu putem accepta o astfel de poziţie”, declară el.

Moscova este ”pe cale să studieze răspunsul primit de la americani” şi pe cel primit de la NATO.

Lavrov anunţă că decizia finală în răspunsul la aceste documente îi revne preşedintelui Vladimir Putin.

viewscnt