Kremlinul a respins miercuri planul de pace în 10 puncte al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind că acesta trebuie să ţină cont de ceea ce Moscova numeşte ”noua realitate”, relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că propunerile de a pune capăt conflictului din Ucraina trebuie să ţină cont anexarea de către Rusia a celor patru regiuni ucrainene pe care Kievul şi Occidentul o consideră ilegală.
”Nu poate exista un plan de pace pentru Ucraina care nu ţine cont de noua realitate privind teritoriul rus, cu intrarea a patru regiuni în Rusia. Planurile care nu ţin cont de această realitate nu pot fi paşnice”, a declarat în conferinţa de presă zilnică Dmitri Peskov.
În septembrie, Rusia a declarat regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie drept parte a teritoriului său după o serie de simulacre de referendumuri condamnate de Ucraina şi de ţările occidentale, aminteşte Reuters, care menţionează că Moscova nu controlează pe deplin cele patru regiuni.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a promovat intens planul de pace în 10 puncte, discutându-l, printre alţii, cu preşedintele SUA, Joe Biden, şi îndemnând liderii mondiali să organizeze un Summit global pentru pace bazat pe acest plan.
Planul include retragerea trupelor ruseşti şi încetarea ostilităţilor, precum şi restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei cu Rusia, ceea ce ar presupune ca Rusia să renunţe atât la cele patru regiuni ”anexate” recent, cât şi la Crimeea, capturată în 2014.
Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschisă negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru.
D.Constantin