2.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 11:40
No menu items!

Kovesi se întâlnește cu 600 de studenți la Drept, de Ziua Europei

spot_img

Procuror șef al al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi se întâlnește, pe 9 mai, cu ocazia zilei Europei, cu studenții de la Facultatea de Drept din București.

Anunțul a fost făcut de Centrul de drept constituțional și instituții politice al Facultății de Drept – Universitatea din București care găzduiește acest eveniment în Aula Magna, începând cu ora 12.

Potrivit unui mesaj intern al organizatorilor „peste 600 de studenți s-au înscris deja să ia parte la eveniment”.

Laura Kovesi va susține o conferință cu tema „Uniunea Europeană și statul de drept” care va fi urmată de un dialog cu studenții, în cadrul căruia Procuror-șef al Parchetului European va răspunde întrebărilor acestora cu privire la modul de organizare și funcționare a instituției pe care o conduce și a relației dintre activitatea acestuia și conceptul de stat de drept, ca una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

D.Constantin