-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:10
No menu items!

Kovesi, primele reacții în scandalul momentul din Justiție. Cum se apără șefa DNA

spot_img

Șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a ieșit la atac, luni, în scandalul momentului din Justiție, într-un interviu la Europa FM. Kovesi a susținut că toate acuzațiile lansate la adresa ei și ale instituției pe care o conduce, în ultimele luni, reprezintă doar „un conflict artificial”, creat în spațiul public.

Despre Inspecția Judiciară:

Laura Kovesi a afirmat, luni, că nu a făcut niciodată presiuni asupra unui reprezentant al Inspecției Judiciare (IJ), așa cum s-a vehiculat în presă după apariția unei înregistrări în care inspectorul Mihaela Focică s-ar fi plâns că asupra ei ar fi fost făcute presiuni în legătură cu redactarea unui raport de control.

„Nu cred că există o acuzaţie formulată că DNA este în conflict cu una din instituţii. Se încearcă crearea unui conflict artificial în spaţiu public. IJ este formată din procurori şi judecători, care verifică dacă magistraţii încalcă legea în cadrul unui dsar Am avut anul acesta peste 43 de verificări din partea IJ, anul trecut au fost peste 80 de verificări. Au fost controale punctuale, temetice şi un control de fond. Când vine IJ şi te verifică este o activitate normală. În ultimul an şi jumătate au fost controale foarte dese. Din ce în ce mai dese. Sunt peste 130 de controale făcute. S-a încercat să se acrediteze ideea că noi nu am fost verificaţi de IJ, am fost verificaţi de foarte multe ori.”, a spus Kovesi.

„Dacă unul dintre inspectori s-a plâns inspectorului șef de presiuni, a doua zi trebuia să fiu investigată pentru acele presupuse presiuni. Dar într-o perioadă de trei luni de zile nu s-a întâmplat nimic, dimpotrivă, acel inspector a fost trimis să facă un control în DNA. Dar pot să vă spun foarte clar (…) — niciodată, niciodată nu am convocat un inspector în biroul meu, niciodată nu am avut relații personale cu inspectorii Inspecției Judiciare. Toate întâlnirile cu inspectorii au avut loc în cadru instituțional, atunci când au făcut controale sau verificări. (…) Niciodată nu am făcut presiuni asupra vreunui inspector și, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, atât inspectorul respectiv, cât și șefii săi ar fi trebuit să dispună o verificare cu privire la această situație”, a declarat Kovesi la Europa FM.

De asemenea, Kovesi a afirmat că nu a făcut niciodată presiuni asupra unui reprezentant al Inspecţiei Judiciare (IJ), aşa cum s-a vehiculat în presă după apariţia unei înregistrări în care inspectorul Mihaela Focică s-ar fi plâns că asupra ei ar fi fost făcute presiuni în legătură cu redactarea unui raport de control.

„Nu știu cât de autentică este acea discuție, nu știu cine sunt protagoniștii. Se presupune că sunt anumite persoane. Am citit și eu redarea acelei discuții. Nu apare numele Kovesi în acea discuție. Nu se spune Kovesi a făcut, Kovesi n-a făcut. Este o discuție între doi presupuși inspectori. Tot din spațiul public am aflat că această discuție ar fi fost undeva în luna iunie, nu știu, nu este confirmat oficial de către nimeni, însă sunt convinsă sau cel puțin așa cred că șeful Inspecției Judiciare, în momentul în care un inspector se prezintă și spune că cineva a făcut presiuni, a doua zi era obligat să dispună un control cu privire la acea situație. Or, aici vorbim despre o înregistrare presupusă a fi fost făcută undeva în luna iunie și despre care se vorbește în luna septembrie. Mă întreb, dacă a existat acea înregistrae, dacă a existat această discuție, dacă cineva s-a plâns că s-au făcut presiuni, de ce nu s-au luat măsuri timp de trei luni de zile? (…) Niciodată nu am făcut presiuni asupra vreunui inspector şi, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, atât inspectorul respectiv, cât şi şefii săi ar fi trebuit să dispună o verificare cu privire la această situaţie”, a declarat Kovesi.

În opinia șefei DNA, faptul că şi-a expus punctul de vedere în faţa unor reprezentanţi ai IJ aflaţi în control la DNA nu reprezintă o formă de presiune, ci exercitarea unui drept prevăzut de lege.

„Atunci când se face o plângere împotriva ta şi eşti cercetat de Inspecţia Judiciară, ai dreptul şi ei au obligaţia să te întrebe punctul de vedere. Dacă îmi spun punctul de vedere şi apreciez că sunt nevinovată sau colegii mei sunt nevinovaţi (…) – aceasta nu este presiune, este exercitarea unui drept pentru noi, că ne zicem punctul de vedere, şi pentru inspectorul judiciar, că-ţi solicită un punct de vedere. Este o procedură obligatorie prevăzută în lege să-ţi exprimi punctul de vedere”, a precizat şefa DNA.

Despre dosarul „Belina”:

„Noi ne-am îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege. Ce trebuie să facă DNA? Să investigheze corupția la nivel înalt. Noi am investigat o faptă de corupție, am formulat niște acuzații. Este o etapă intermediară. Verificăm aceste acuzații. Noi suntem un filtru, care verificăm înainte de a ajunge la instanță, dacă sunt probe sau nu sunt probe. Dacă sunt probe, trimitem dosarele la instanță. Dacă nu sunt probe, clasăm dosarul. Pentru asta suntem plătiți. Asta fac procurorii, fac investigații. Deci, noi ne-am făcut treaba. Am făcut investigații pentru fapte de corupție față de care o să strângem probe. (…) Ce a făcut diferit DNA față de anii anteriori, când a făcut același lucru. Ce este diferit? Nu este nimic diferit pentru noi ca procurori. Competența este legală. Nu ne alegem noi dosarele. Legea spune pe cine putem și pe cine nu putem intercepta sau pe cine putem verifica, pe cine nu putem verifica”, a spus Kovesi, care a subliniat că procurorii nu-și aleg dosarele.

„S-a creat o confuzie. Poate și noi ar fi trebuit, în comunicatul de presă, să lămurim acest lucru. Dosarul nu este din 2014. Acest dosar a fost deschis în luna mai 2017. Suntem în septembrie. Deci, în decurs de 4-5 luni de zile, noi am făcut primele acte și primele verificări. Noi ne putem sesiza din presă, în momentul în care avem indicii clare că s-a comis o faptă penală. Simplul fapt că scrie în presă că s-a dat o HG, nu înseamnă neapărat că acolo s-a comis o faptă penală. Vorbim de niște HG foarte tehnice. Au schimbat clasificarea pentru un imobil sau pentru un teren, sau pentru o clădire dintr-o categorie în altă categorie. Nefiind specialiști, nu ajungi imediat la concluzia că există o faptă penală acolo (…) Mai mult decât atât, noi nu urmărim HG, noi nu stăm să monitorizăm ce hotărâri și ce decizii ia Guvernul, ca să stabilim că este faptă penală sau nu. (…) În momentul în care au apărut informații că s-au comis fapte de competența DNA, în legătură cu adoptarea unei HG, atunci ne-am sesizat din oficiu ”, a mai spus Kovesi.

„Cât din declaratia unui martor (Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Robert Cazanciuc – n.r.)  contează în dosar, evaluează procurorul de caz. Domnul Ponta a fost audiat, în acea zi, în două dosare diferite, au fost două audieri. Acum, avem un dosar care merge în Parlament, și care, din păcate – o parte din el va fi facută publică, pentru că aceasta e procedura”.

Despre neprezentarea sa în fața Comisiei parlamentare de anchetă:

„Există o legislație, există decizii ale CCR. Există o incompatibilitate între activitatea de magistrat și comisia de anchetă. O comisie de anchetă nu face rechizitorii. O comisie de anchetă nu dă hotărâri judecătorești. O comisie de anchetă nu trebuie să facă o justiție paralelă. Instanțele excepționale sunt exceptate prin însăși Constituție. O comisie de anchetă nu poate să facă urmărire penală, judecată. (…) Dacă un magistrat încalcă legea și trebuie anchetat, există Inspecția Judiciară, există alți procurori din sistem, care vor cerceta o presupusă faptă penală. Acesta este motivul pentru care există această incompatibilitate și motivul pentru care eu nu m-am prezentat la Parlament”, a declarat Kovesi. 

Despre șeful IJ, ministrul de interne și al justiției:

”O parte dintre polițiștii judiciari care lucrează alături de DNA vor pleca din instituție, dar am făcut cerere la MAI să ne detașeze cinci polițiști. Avem solicitări din luna iunie, din luna iulie, din august, dar nu ni s-a răspuns nici până azi. Am avut o discuție cu doamna ministru de interne, iar dumneaei mi-a explicat că au o situație mai dificilă, pentru că se confruntă cu un val de pensionări. Sigur, replica mea a fost că cei cinci oameni care ar fi trebuit să lucreze cu procurorii DNA nu influențează în mod decisiv activitatea Ministerului de Interne. (…)Avem 5 polițiști care trebuie să vină în DNA și nu li se semnează detașarea. Am rugat-o pe doamna ministru și dumneai mi-a spus că va evalua situația, sunt convinsă ca se va găsi o soluție”.

„Avem reveniri la Ministerul Justiției și am făcut solicitare pentru a ne fi detașați oameni. Nu ni s-a dat curs acestei solicitări”, a declarat Laura Codruța Kovesi, la Europa FM.

„În momentul în n care s-a dispus acest control (controlul de fond al IJ la DNA), s-a vehiculat în spațiul public că inspectorii au dosare penale și că-i șantajăm. În februarie, s-a depus o plângere penală (plângere depusă de fostul judecător Camelia Bogdan), în care ni s-a cerut să verificăm faptul că șeful IJ,  domnul inspector șef Netejoru, e mason și nu a declarat acest lucru în declaratia de interese. Am dispus clasarea cauzei, pe motiv că a intervenit prescripția în acel dosar și am sesizat CSM. (…)Noi am comunicat soluția unor membri ai CSM, pentru că plângerea îi viza pe acei membri și am trimis această soluție și Inspecției Judiciare, pentru că era o situație inedită – șeful IJ face parte din masonerie. Nu am avut o discuție pe acest subiect cu șeful IJ niciodată. Există o decizie a CSM, din 2012 sau 2013, care spune că poți să faci parte din asociații și organizații, dar ești obligat să scrii asta în declarația de interese. Între mine și domnul inspector șef Netejoru nu există un conflict. Am primit o plângere penală, potrivit legii trebuia să investigăm, să dăm o soluție. Am verificat declarațiile de interese, la Loja masonică să vedem dacă a făcut sau nu parte și am dat o soluție de clasare. Ce conflict e acesta? Legea spune unde trebuie să comunici soluțiile. Domnul Netejoru nu mai face parte din masonerie. problema e că trebuie să declari organizațiile din care faci parte. E o atribuție a CSM, e treaba CSM să stabilească din ce organizație trebuie să faci parte.”

Despre colaborarea cu serviciile secrete:

 

„Sunt sesizări primite de la SRI, dar mult mai puține decât erau în anii anteriori. La fel, nu primim informații de la serviciul MAI.”

Despre demitere, presiuni si emailuri false:

„Si care e problema că se discută în spațiul public despre demiterea procuroroului general și a procurorului șef al DNA. Se termină viața mâine? Care e problema?”

„Și noi simțim, de un an și jumătate, că este un asalt pe justiție și se manifestă în diverse forme. Avem atacuri prin presă, mai nou (…) se trimit emailuri false care conțin numele noastre, ale celor din DNA către diverse persoane. (…) Am primit o sesizare de la o persoană care a spus că a primit un email de la o adresă ce conținea numele meu. Am și trimis-o la Parchetul General să facă plângere. Se fac sesizări false la Inspecția Judiciară. Cineva a semnat în numele unui procuror o sesizare și a spus că procurorul șef al DNA a făcut presiuni asupra lui într-un dosar. Când Inspecția Judiciară a verificat, a ajuns la concluzia că acea semnătură era falsă și că acel procuror din DNA niciodată nu a făcut o sesizare”, a declarat Kovesi, la Europa FM.

„Ne confruntăm cu aceste propuneri de modificări legislative, cu atacurile, cu tot felul de situații în care ni se spune că DNA-ul va fi reorganizat, că se vor tăia competențele, că se modifică legislația. Da, este un asalt asupra noastră. (…) Nu ne lăsăm intimidați, nu ne lăsăm hărțuiți și ne facem treaba. Nu facem nimic în plus sau în minus față de ce făceam în anii anteriori. Dar, sigur, tensiune există, pentru că este și acest asalt asupra noastră, dar noi nu cedăm. (…) Câtă vreme vom avea corupție în România, niciodată acest lucru nu se va termina”, a mai spus Kovesi.

R.D.