-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:02
No menu items!

Kovesi, audiată la CSM. Șefa DNA, acuzată de Inspecția Judiciară de abateri disciplinare / UPDATE

spot_img
  • UPDATE

Audierea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și a adjunctului său Marius Iacob a fost amânată pentru data de 9 mai. Asta, după ce Kovesi a susținut în fața membrilor Secției pentru procurori în materie disciplinară a CSM că are nevoie de timp pentru a-și pregăti apărarea. 

Șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, și adjunctul acesteia, Marius Iacob, sunt audiați, miercuri, de la ora 10.00, în Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Audierile nu sunt publice. 

Este o procedură care nu este publică. Ne-am prezentat. Vom prezenta cereri pentru administrare de probe, cereri de apărare şi o să vedem rezultatul. O să ne prezentăm probele în apărare, o să ne facem apărările, o să vedem decizia„, a declarat Laura Codruţa Kovesi la intrarea în sediul CSM.

Reprezentanții IJ precizau, într-un comunicat de presă transmis pe 12 ianuarie, că Kovesi a încălcat articolul 99, litera a din Legea 303/2004, care se referă la „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

Potrivit inspectorilor, procurorul-șef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilității instituției, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniștri”, de impact mediatic, și-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv și general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curții Constituționale și a unui judecător al Curții Constituționale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcție de care se prioritizează soluționarea dosarelor este impactul mediatic al acestora și calitatea oficială a persoanelor cercetate.

De asemenea, procurorul șef al DNA a folosit față de colegii procurori un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare și a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremației Constituției și a legilor, precum și a imparțialității procurorilor, arătau inspectorii. 

O altă încălcare a Statutului magistraților se referă la un e-mail trimis de procurorul şef, în care, spun inspectorii, “a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat”.

Mai mult, Inspecţia Judiciară preciza că Laura Codruţa Kovesi ar fi încălcat Regulamentul de ordine interioară al DNA, “care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta : „urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea şi pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în exercitarea funcţiei”, prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate”.

În ceea ce îl priveşte pe adjunctul DNA, procurorul Marius Iacob, acesta ar fi săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de articolul care reglementează „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa..” “constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală”.

R.D.