-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:39
No menu items!

Kovesi, audiată la CSM pe 21 martie. Inspecția Judiciară a cerut sancționarea șefei DNA pentru mai multe abateri disciplinare

spot_img

Șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, va fi audiată în Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pe 21 martie. Motivul: Inspecția Judiciară (IJ) a cerut sancționarea lui Kovesi și a adjunctului acesteia, Marius Iacob, pentru mai multe abateri disciplinare legate de înregistrările audio în care șefa DNA le dă ordine procurorilor, într-o ședință de lucru, pentru deschiderea de dosare unor politicieni cu funcții în stat, inclusiv premierului.

Reprezentanții IJ precizau, într-un comunicat de presă transmis pe 12 ianuarie, că Kovesi a încălcat articolul 99, litera a din Legea 303/2004, care se referă la „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

Potrivit inspectorilor, procurorul-șef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilității instituției, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniștri”, de impact mediatic, și-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv și general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curții Constituționale și a unui judecător al Curții Constituționale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcție de care se prioritizează soluționarea dosarelor este impactul mediatic al acestora și calitatea oficială a persoanelor cercetate.

De asemenea, procurorul șef al DNA a folosit față de colegii procurori un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare și a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremației Constituției și a legilor, precum și a imparțialității procurorilor, arătau inspectorii. 

O altă încălcare a Statutului magistraților se referă la un e-mail trimis de procurorul şef, în care, spun inspectorii, „a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat”.

Mai mult, Inspecţia Judiciară preciza că Laura Codruţa Kovesi ar fi încălcat Regulamentul de ordine interioară al DNA, „care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta : „urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea şi pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în exercitarea funcţiei”, prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate”.

În ceea ce îl priveşte pe adjunctul DNA, procurorul Marius Iacob, acesta ar fi săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de articolul care reglementează „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa..” „constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală”.