-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:14
No menu items!

KMGI și China Energy Company finalizează negocierile. Care este impactul pe investițiile din România

spot_img

KMG International NV (KMGI), acţionarul majoritar al societăţii Rompetrol Rafinare, a anunţat joi că negocierile dintre Compania Naţională KazMunayGas din Kazakhstan (KMG NC) şi compania chineză CEFC (China Energy Company Limited) pentru tranzacţia de cumpărare a 51% din acțiunile KMG International NV au ajuns în etapa finală.

„Acordul între KMG NC şi CEFC care atestă angajamentul ferm de a efectua tranzacția urmează să fie semnat, împreună cu un set de documente, confirmând astfel parteneriatul solid dintre cele două companii. Activele deţinute și operațiunile  desfășurate de KMGI în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare şi vor viza atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMGI, cât și extinderea activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel internațional”, potrivit unei informări publice a KMGI.

Parteneriatul strategic va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creșterea economică și socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România.

Într-un comunicat ulterior, KMGI a transmis că România este prioritatea de business în noul context.

Detalii despre tranzacție și strategie:

  • Acordul se va supune procedurilor standard și etapelor de validare, incluzând aprobările din partea UE și din partea autorităților cu competență în domeniu din România și China.
  • Declarație Zhanat Tussupbekov, CEO KMG International: ”Strategia KMG International cu noul acționar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritatea de business. Având în vedere potențialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom aduce un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creștem capacitatea de rafinare, la 10 milioane tone țiței pe an, să construimpână la 200 de noi puncte de alimentare carburanți, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream și downstream, și construcția unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului”.
  • Activele și operațiunile deținute și desfășurate de KMG International (KMGI) în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare, care vor viza atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMGI, cât și extinderea activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel internațional.
  • KMG va lua în considerare continuarea livrărilor de țiței către subsidiarele KMGI în scopul de a susține și de a extinde operațiunile sale de bază în Europa, susținând operațiunile de rafinare de la Petromidia.
  • Parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC și KMG International și va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creșterea economică și socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România.
  • Compania își afirmă susținerea fermă pentru angajamentele derivate din Memorandumul de Înțelegere cu statul român, inclusiv stabilirea unui Fond de Investiții Româno-Kazah în valoare de până la 1 miliard de dolari, în funcție de condițiile de piață în cursul perioadei de investiție de 7 ani.
  • KMG International a identificat deja o serie de proiecte profitabile pentru Fondul de Investiții – extinderea rețelei de stații de carburanți de pe piața locală, construirea unei noi centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și continuarea investițiilor în sectorul de upstream – pentru a genera beneficii în mod direct și indirect pentru economia României, pentru comunitățile în care aceste proiecte vor fi implementate, inclusiv crearea unui număr de aproximativ 2.000 de locuri de muncă în cadrul diferitelor etape ale proiectelor.
  • Pentru a accelera aceste proiecte, KMG International este preocupată de procedurile administrative luate de către Guvernul României, care vor permite implementarea proiectelor.

CEFC China Energy Company Limited este una din cele mai mari companii private din China. În 2016 a intrat în topul Global Fortune 500, pe poziția 229. CEFC are operațiuni în energie, servicii financiare și investiții.

KMG International N.V. deține și desfășoară operațiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail și trading, pe mai multe piețe internaționale. Rețeaua de retail cuprinde peste 1100 puncte de alimentare carburanți în România, Georgia, Bulgaria și Moldova. Grupul derulează operațiuni de upstream, servicii industriale și la sondă.

V.B.