Mitingul de la Iași, unde participă candidatul ACL, va fi transmis în eter
Pentru a nu risca să nu fie transmis la televizor, cu ocazia mitingului de la Iași, Klaus Iohannis se dă pe… satelit. Eventimentul de la Iași va putea fi urmărit doar în eter, nu pe cablu, și doar de cei care au antene parabolice.
Candidatul Alianței Creștin-Liberale, Klaus Iohannis, se va afla, sâmbătă, la Iași, alături de copreședintele ACL, Vasile Blaga și de liderii Alianței Creștin-Liberale, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Adomniței, Dumitru Oprea, Florin Țurcanu, Gheorghe Flutur, Victor Paul Dobre, Varujan Vosganian.
Pentru că s-ar putea ca nicio televiziune să nu transmită mitingul electoral din Piața Palatului Culturii, stafful de campanie s-a gândit să nu riște nimic și va difuza imagini cu ajutorul unui satelit. Pentru cei care beneficiază de echipamentele necesare stafful de campanie a pus la dispoziție și coordonatele:
-Satelit: Hellas 39 grade Est
-Frecventa: 10964 Vertical
-Symbol Rate: 3300 FEC: 3/4
-Start: 11:00
-End: 12:30 ora locală